In seara asta m-am decis sa uit
Desi stiu ca nu va dura
Si undeva acolo,
printr-un colt razuit,
sau printr-un cotlon crapat,
o sa rasari ca un lastar de portocal,
din seminte pe care mi-a fost lene sa le arunc la timp.
M-am decis sa te las in urma,
sa desert orice gand ce ar putea sa se razvrateasca
si sa o ia la fuga dupa tine.
Le place gandurilor mele sa te urmareasca,
sa te haituiasca si sa-ti ia rasuflarea
deja taiata de vina.
Au asa o placere in a te surprinde
in cele mai intime stari ale fiintei tale.
Candva mi-au zis ca o sa pleci,
dar nu am vrut sa le bag in seama.
Am zis ca sunt, si ele, doar niste ganduri,
ca uneori pot fi paranoice. Nu am crezut niciodata.
Nu am vrut sa imi imaginez
momentul in care tu aveai sa-mi spui
ca banda s-a terminat si nu mai ai aur sa cumperi.
Eu ti-am zis atunci:
-Cum? Dar lumina din parul tau nu a palit!
Uite-o! E chiar acolo, ondulandu-se peste urechi.
Dar tu n-ai vrut sa asculti,
Mi-ai zis ca ai nevoie de o casa de schimb valutar.
Si pentru ca ale mele ganduri sunt nastrusnice
acum pot sa vad iar usa inchizandu-se cu un mic scartait,
luand cu ea mica dara de lumina de pe hol.
Eu am asteptat, stiam ca banca e aproape,
dar cred ca te-ai impiedicat de vreo remuscare
si ti-a fost rusine sa te uiti inapoi.
Dar acum trebuie sa uit,
sa-mi leg gandurile ca sa nu te mai muste de piciorul stang.
Le voi incatusa intr-o colivie scheletica, undeva adanc,
atat de adanc, incat voi uita unde le-am pus
si voi sta zire in sir leganand cheia de snurul ei argintiu.
Cand o sa ma satur de argintiu, o sa-i pun un snur rosu
si o sa-mi var piciorul in niste pantofi cu toc.
O sa imi indrept spatele si o sa-mi schimb inelele.
Imi voi cumpara un pulover nou, care nu o sa fie turcoaz.
Trebuie sa fie portocaliu, ca oja de pe unghii,
ca noptiera plina de carti si telefonul cu receptor prafuit.
Apoi voi schimba telefonul, o sa imi iau unul mai vesel,
poate cu buline...
sau dungi.
Dar asta nu conteaza
pentru ca atunci cand voi descuia usa de brad
vor navali toate gandurile peste mine.
Imi vor intra pe gura,
ba chiar si pe nas!
Isi vor sapa o carare prin carnea mea.
Vor ajunge la coaste si vor rade de ele,
le vor bate ca pe un xilofon obosit.
Apoi isi vor face loc printre sarmane, printre notele pierdute
si se vor lupta cu plamanii si cu viforul lor disperat.
Dar viforul e un vanticel pe langa intensitatea lor imateriala,
iar plamanii mei vor ceda si le vor lasa sa patrunda mai departe
pana ce imi vor invalui miezul pulsand si ma vor dobori pe parchetul patat.
Si toate astea doar pentru ca ti-ai uitat puloverul pe scaun.
