Poveste de iubire

In aerul rece si translucid de toamna arati ca o prostituata zgribulita. Lacul de pe unghiile tale mai lupta si acum cu ploile reci ale lunii. Pielea ta, care pana nu demult era alba, e patata de autobronzant ieftin. De sub fusta ta de curva izvorasc niste dungi ce alcatuiesc niste ciorapi negri de plasa. Parul tau, colorat ulterior ultimelor noastre intalniri intr-un rosu strident, a inceput sa se decoloreze aratand ca un halat decolorat si uzat, ca rujul carmin de pe buzele tale mari. Ochii tai sunt manjiti vulgar cu un negru unsuros si crapat. Un mic inelus iti penetreaza nara stanga si sclipeste in lumina felinarului mult prea devreme aprins. Umezeala iti face parul rosu-sters sa arate jalnic amintindu-mi de o umbrela rupta.
Astepti demult langa stalp. Nu vine nimeni si dintii tai albi si ascutiti au inceput sa-ti roada unghiile rupte de cine stie ce salbatic gest de-al tau. Degetele tale sunt ingalbenite de hartia arsa a tigarilor Carpati. Cunosti foarte bine aleile Bucurestilor, le bati in fiecare seara cu pantofii tai cu platforma. Acum, talpa inalta a pantofului drept de piele putrezita pleoscaie plictisit lacul cel murdar de sub tine. Privesti strada pe sub sprancenele tale exagerat de subtiri. Corsetul nu-ti strange sanii mari si bogati pentru ca nu ii ai. Abdomenul tau scobit provoaca mila, iar scheletul tau incearca sa evadeze prin pielea subtire. Obrajii tai frumosi si plini, pe vremuri, asteapta sub fardul tau de obraz de culoarea piersicii. Buzele tale sufocate de ruj prost tremura la gandul ca mai ai de asteptat ceva vreme.
In timp ce stai acolo incep sa-mi amintesc patul tau cu baldachin de fier si panze vechi de matase. Camera ta e plina de mici antichitati primite, mostenite sau gasite. La pervaz ai trandafirul de la mine. E inca viu, e animat de visele tale perverse. Scaunul pe care iti lasi mereu rochia ma captiveaza inca. Culoarea lui de un bej pal placut contrasteaza perfect cu rochia ta de in cu mici floricele de camp pictate. Cordonul ei atarna gingas pana atinge podeaua de lemn dur, maroniu. Umerii tai se unduiesc frumos printre cearceafuri si razbat ca niste munti fini si albi. Mainile tale sunt catifelate si placute cand se plimba pe fata si gatul meu. In cuibul tau nu esti niciodata vulgara si nu-ti imparti niciodata inima cu oricine. Mereu m-a linistit statul pe sanii tai mici si dragalasi ce-mi raspundeau mereu cu furie, devenind si mai frumosi, asemenea unor flori. Mereu m-a fascinat ondularea cearceafurilor sub noi, parca ne zambeau perverse si ne sopteau sa nu ne mai oprim niciodata, sa ne contopim pana devenim un intreg cald si nuclear, un tot de sentimente ciudate. Pe fereastra patrunde mereu dimineata cu aerul ei rece si obraznic ce ne mangaie prelung corpurile goale si incalcite. Imi amintesc si acum parul tau nepatat de vopsea, de un maro-roscat minunat ce stralucea sub buzele mele fricoase. Ochii tai frumosi si caprui se deschideau puternic si infruntau lumina si puteam vedea si razele soarelui prin puritatea lor nemarginita. Acum, pe strada, ei stau ascunsi sub farduri. Pe vremea noastra nu te machiai. Erai asa frumoasa, cum nici lumina nu poate sa fie. Nu-ti inteleg complexele. Inainte aveai o fire libera, evergica. Picioarele tale suple se lipeau de abdomenul meu infierbantat si imi tulburau fanteziile. Gingasia vocii tale ma linistea in noptile mele de insomnie si imi calma gandul. N-am mai atins niciodata voluptatea absoluta si lichida a dragostei cu o alta, de aceea gandul la tine ma intristeaza neasteptat de mult.
Mereu m-a amuzat telefonul tau roz si lucios ca o bomboana, de la care imi spuneai vorbe dulci si copilaroase. Pe noptiera tineai mereu parfumurile in sticlute de diferite forme si culori explodand de miresme inflorate sau chiar orientale. Alaturi de acestea iti tineai si micul jurnal de vise in care aveam voie sa scriu si eu si pe care il umpleam impreuna in diminetile insorite, dar reci. Paginile sale subtiri si roase m-au fascinat intotdeauna si am iubit mereu stiloul tau albastru pe care ti-l umpleam mereu cu cerneala la fel de albastra. Imi amintesc cum iti construiam rame de lemn usor pentru plasele inflorate de la geamuri ce aveau sa te apere de tantarii anotimpului cald. Cand aveai dureri de cap sau temperatura iti faceam mereu ceai de musetel in ceainicul tau antic si verde cu maner frumos finisat din fier. Si ce frumoasa erai cand am venit cu aparatul de fotografiat acasa. Dar ce frumos suna acasa. Te zbateai ca o mata dupa un ghem de ata colorata. Si panoul de lemn pe cate ti l-am facut tot eu si pe care iti prindeam pozele cu piuneze si, mai tarziu, cu scotch. mereu il analizai si-ti criticai fetisoara sau pletele care nu au iesit asa cum ai fi vrut tu. M-ai lasat de cateva ori sa-ti fotografiez pielea goala si alba de felina in timp ce asteptai sa-ti fac cafeaua de dimineata. Nu-mi amintesc sa-i fi facut cuiva poze mai frumoase, poate e din cauza perfectiunii tale. Uneori iti placea sa te joci cu filmele mele developate printre degetele lungi si delicate de printesa. Te lasam de fiecare data, fireste, erai ca o papusa. Cred ca in zadar mai scriu poezii si mai sper la o revedere. Nu te mai pot privi decat din umbra, nu-mi permit sa te infricosej cumva. Uneori imi doresc sa urc iar scara spre usa ta, dar ma tem. De cand n-am mai vorbit vocea ta mi se pare atat de vulgara si stridenta, ca a florareselor din piata mare a Capitalei.
Ti-am facut atatea iluzii in toti acesti ani. Meritai mai mult, mult mai mult. Dar sunt om si am gresit, era inevitabil, dar stii ca nu te-as fi ranit niciodata. Nu stiu ce a fost cu mine in perioada aia, parca am uitat de tot ce conta, poate ca simteam cum te departezi, dar mi-am dat seama prea tarziu ca nu era asa. Erai doar ranita. N-ai avut curajul sa-mi reprosezi ceva, erai prea buna. Te-am pierdut, stiu, e singurul lucru la care ma gandesc fara oprire la micul dejun, pranz, masa de seara si inainte sa pasesc in lumea intunecata a viselor mele. Uneori apari in ele si le luminezi, imi faci ziua sa mearga perfect, iar alteori te vad plecand. Acest episod se deruleaza iara si iara in mintea mea impaienjenita si ma trezesc de fiecare data si plang.
Nu mai are cine sa-mi trateze insomniile..

Miles, miles away..

Uneori as vrea sa ma teleportez. Vreau sa ajung in piata mare a Sibiului, in Cismigiu, la Universitate, pe malul marii, oriunde e departe de aici. M-am saturat de orasul asta mic si murdar ce nu ofera nimic si ma tine pe loc. Vreau sa locuiesc intr-o metropola galagioasa si plina de stradute vechi si stramte, cu ziduri colorate si haine intinse la uscat pe balcoanele de fier ruginit. Vreau acolo unde sunt magazine mari si multe. Vreau acolo unde sunt cinematografe ieftine, cu filme vechi. Vreau standuri cu acadele si iarba, multa iarba. Vreau sa stau sa privesc norii cu mana intr-a lui si sa ascult soaptele verii. Vreau sa simt o mana cunoasuta pe spate cand hoinaresc serile prin suburbiile intinse. Vreau sa merg la teatru. Vreau sa cunosc bulevardele si la le bat zilnic cu tenisii mei rosii. Vreau o fusta colorata si un tricou alb si larg cu dantele. Vreau sa ma uit la apa, dintr-o barca. Vreau sa-i vad bratele incordandu-se pe vasle si privirea care ma urmareste in permanenta. Vreau vata de zahar fara coloranti. Vreau s-o impartim ca pe inimile de turta dulce. Vreau sa nu ma lasi singura niciodata. Vreau sa ma aperi de umbrele felinarelor. Vreau sa ma iei in brate si sa ma strangi pana tip. Vreau sa-mi zambesti. Vreau sa-mi pui flori in par. Vreau sa ma lasi sa te gadil. Vreau sa-mi spui glume copilaresti. Vreau sa te porti copilareste. Vreau sa porti tricouri verzi. Vreau sa ne rostogolim impreuna pe iarba plina cu roua. Vreau sa ma ridici si sa ma rasucesti in aer. Vreau sa ma cunosti..