Era ora pranzului si Anda isi savura ceaiul de fructe. Era dupa o perioada mai grea la serviciu- restrucurari, agitatie si foarte multe hartii- si in sfarsit se putea folosi de pauza de masa pentru a se relaxa la cafeneaua ei preferata. Nu tu telefoane, nu tu sefi libidinosi sau colegi barfitori. S-a angajat imediat dupa ce a terminat facultatea si, desi s-a inteles foarte bine cu noii colegi, nu s-a simtit foarte apropiata de niciunul. Poate ca mass-media nu e facuta pentru stabilirea noilor prietenii. Fiecare are interesele lui.
Atunci l-a vazut pe Rares. Era un tip destul de agitat, purta o camasa cu maneca scurta si o geanta de umar din piele. Andei i-a placut. I se parea chiar simpatic. Cand a descoperit motivul agitatiei l-a strigat:
- Aici! Vino sa stai la masa asta!
Din moment ce statea singura, de ce nu? Dar asta nu era ea. Nu obisnuia sa vorbeasca cu strainii, nici macar pentru atat. Atunci si-a amintit de fosta ei colega Andreea care a ochit un tip si l-a strigat imediat sa-l intrebe daca nu il cunoaste de undeva. Tipul a reactionat pozitiv, dar totusi..
- Hei! Multumesc mult! Va trebuie sa mai stau inca o jumatate de ora aici si in picioare nu era prea placut.
Anda a zambit ingaduitor.
- Ah! Rares! Incantat!
- Anda!
- Tot ceai? intreba el dupa ce trase cu ochiul la cana Andei.
- Da. De "fructe exotice"!
- Al meu e de musetel. E mai clasic, chicoti el.
- Da, ceaiul de musetel imi aminteste de casa bunicilor. Iarna, bunicul meu imi facea in fiecare seara un ceai de musetel cu miere. Era cel mai bun.
- Bunicul meu bea numai ceai de tei.
- Nici ala nu e rau. Cu ce te ocupi? schimba ea tonul.
- Constructii. Sunt inginer. Dar tu?
- Jurnalista!
- Oau! Cancan?
- Nu, o publicatie ceva mai decenta.
- Heh! rase el. Si la ce rubrica postezi?
- Cultura si psihologie.
- Si cum se-mpaca?
- Foarte bine, rase ea.
- Esti specialista in psihologie?
- Nu, dar urmaresc diverse studii, ma documentez. Si sunt foarte buna la citit oameni.
- Asa zici! Si la mine ce vezi?

20 octombrie, 2009.
I-a luat tigara din mana si a ramas in picioare in fata lui.
-De ce te ascunzi?
Tacere. N-a schitat niciun gest. A ramas nemiscat in fotoliul mare si vechi, deloc elegant. L-a privit prelung. In numai cateva secunde si-a dat seama. Si-a luat geanta si a trantit usa.

4 Septembrie 2007.
Inceput de toamna. Daria lucra la o redactie. Scria articole intr-o revista pentru tineret:"Publika". Ii placea acolo. Colegii erau draguti, sefii nu o deranjau, avea cu cine sa schimbe cate o vorba, iar pauzele de masa erau chiar distractive. Nu avea babete la menopauza. Cel mai important era ca dispunea de foarte mult timp liber. Putea sa lucreze si acasa daca voia, dar ii placea colectivul. Uneori mai ieseau in Parcul Carol cu laptopul cand avea cineva nevoie de un interviu cu un pusti pe role.
Avea 24 de ani si multe vise, dar nu stia cu ce sa inceapa. In timpul liber modela lut sau picta. Avea casa plina de nuduri, numai feminine. Poate ca era o cautare de sine, poate o obsesie, sau poate un complex, dar o linistea, o facea sa se simta feminina, satisfacuta. Mereu a considerat ca femeia este sexul frumos si asa si era. Avea puritate, inocenta, senzualitate, orice isi punea in cap. Considera ca femeia este un cameleon, gata sa fie blanda, rea, jucausa sau lasciva in functie de situatie. Un barbat insa era greoi, puternic, superficial, incapabil sa inteleaga labirintul feminin. Avea, in orice caz, o parere despre orice. A invatat foarte multe din experienta ei si a altora, din carti si din filme. Dar pacatul ei este ca se indragosteste foarte usor.
Era la metrou, plecase de la lucru mai devreme pentru ca i se pusese pata pe o norvegiana de padure. Voia sa o aiba imediat. Avea sa-i cumpere de toate: mancare, nisip, ladita, cosulet, paturica, perie si poate niste jucarioare. Orice ca sa se simta iubita si in siguranta. Avea sa puna pe cineva sa repare geamul de la balcon care nu voia sa se mai inchida inca din primavara. Dar acum ca venea frigul, era o chestie vitala, plus ca nebunatica, speriata si singura, ar putea oricand sa sara afara si nu ar fi putut rezita cu ea pe constiinta.
Speriata ca vine metroul a luat-o la goana pe scari. Da, era metroul bun. Era la 2 metri de usa metroului cand un tip cu tenisi rosii si-a amintit ca acolo e statia lui. Urmarea? Inevitabil! S-au ciocnit si au cazut unul peste altul in metrou. Usile s-au inchis si au ramas inauntru. Un cuplu simpatic pe la vreo 40 i-a ajutat sa se ridice. Daria era rosie de rusine si voia sa se strecoare sub metrou.
-Imi cer scuze, nu stiu..
-Nu-i..
-Imi pare foarte rau. Eu..
-Nu-i..
-Ma grabeam si...
-Stai linistita!
S-a oprit. Si l-a privit in ochi. A privit-o si el pe ea si au tacut amandoi.
-Mihai.
-D-Daria. Incantata, si imi cer scuze. Trebuia sa cobori, nu? Imi pare rau.
-Nu-i nimic, pot cobori la urmatoarea.
-Acolo cobor si eu, zambi ea incurcata.
-Bun, putem sa mai vorbim.

15 septemrie 2007.
-Poate vrei sa urcam la mine, spuse ea sufocata de sarutari.
-Nu vreau sa deranjez, se desprinse el rusinat.
-Nici vorba!
Si-au aranjat hainele si parul in lift. Apoi Daria a bagat cheia in usa. Imediat s-a auzit un buf! Mihai a privit-o mirat.
-E Skittles, pisica.
-A, faimoasa..
-Da, zambi ea.
De indata ce a deschis usa pisica a tasnit pe usa, spre scari.
-Nuuu, Skittles, stai aici, mami. Nu fugi!
-Hei, pis, pis pis! Vino inapoi.
Tocmai cand voia sa topaie pe trepte in jos, a ramas suspendata in aer.
-Te-am prins! exclama mandru. Ce pisica rea!
-Nu e rea, e draguta. El o privi. Dar trebuie sa se acomodeze, rosi.
-Da, abia asteapta sa-si ia talpasita. Ce-i faci?
-Nimic. Doar am mangaiat-o. Bine, am si smotocit-o nitel, dar unora le place.
-Poate e o rasa mai linistita.
-Crezi?
-Mhm.. poate! rase el.
Restul serii s-au jucat cu pisica, foarte fericita ca primea atentie. Au renuntat la alte activitati.

27 septembrie 2007.
Si-au petrecut noaptea la ea, ascultand muzica si mancand pizza. Au descoperit imediat ca aveau gusturi asemanatoare. Au dansat tango, rock'n'roll si blues, iar partea cu lumanarile in suporturi colorate a fost foarte inspirta. N-aveau nevoie de lumina, se aveau unul pe altul.
Mihai a adus discuri de vinil si le-au ascultat la noul vechi pick-up al Dariei, primit de la el. Avea o carcasa draguta, din metal ornamentat fin cu un cuplu intr-o poienita magica. Il vazusera impreuna la un targ de antichitati, iar a doua zi, i l-a lasat in fata usii, intr- cutie cu o funda mare rosie si un biletel.

30 septembrie 2007.
Maratonul de filme. 14 ore, 7 filme: frantuzesti, romanesti, americane, nu conta originea. Dar filem bune, atent selectionate. Si comedii, si drame, un strop de romantism, aici, colo. Floricelele au ramas in castron. Daria n-a stiut ca nici lui nu-i plac. Dar si-au gasit rostul intr-o mare lupta.
-Daria..
-Da, Mihai..
-A nins! a inceput el sa rada.
-Da, chicoti ea. Putem sa facem ingerasi, rase.
-Da!
-Dar tu ma ajuti maine sa fac curat.
-Ce?! O sa fim obositi. Facem curat poimaine.
-Ca sa scapi, nu? Lenesule!
-Bine, bine. Dar sa nu ma pui sa dau cu matura.
-Am aspirator! exclama victorioasa.
-Super, ofta el.

17 octombrie 2007.
Prima noapte impreuna. Un moment memorabil pentru orice relatie. I-a gatit cina. In general nu se pricepe la asta. Initial s-a gandit sa comande ceva, dar prietenele au sfatuit-o sa nu renunte pentru ca:
-Esti nebuna?!
-Cand o sa vada ca ai gatit pentru el o sa te ceara de nevasta! Nu fi fraiera!
-Poate faci ceva in sange. Am auzit ca barbatii se dau in vant dupa asta. Iti dau eu o reteta.. mm, o sa se linga pe degete.
-Sa nu uiti de desert, asta e foarte important. Aici se vede cat de tare te-ai preocupat, in felul cum ornezi. Crede-ma!
Dupa lunga pisalogeala s-a hotarat sa-i faca un pui la cuptor si crema de zahar ars. Pe el l-a rugat sa aleaga un vin bun, rosu.
La 19.00 era deja in fata usii. Punctual, e bine.
-Hei, ce bine miroase! si s-a repezit spre bucatarie.
-Hei, unde pleci?! Vino inapoi, nu intra acolo, e o surpriza!
-Bine, bine.
-Du-te la masa. Vin si eu imediat.
-Desigur, si s-a asezat. Dragute flori, si ce tacamuri.. Asta e argint? Frumoase farfurii! Te-ai straduit ceva..
A aparut Daria in dreptul usii intr-o rochie neagra cu un trandafir rosu in piept si cu tava in mana.
-Oau, asta da servire!
Dupa o lunga conversatie au terminat si masa. Si cum dupa o mancare vine o culcare...

*Noaptea.
S-au ridicat usor, ea a plecat la bucatarie, el a inceput sa admire pentru a suta oara rafturile pline de carti si de nuduri. In timp ce spala vasele a simtit un sarut cald pe gat.
-Lasa vasele si hai sa sculptam.
Apoi a luat-o pe sus si a dus-o pe brate in dormitor. Patul era mare si alb, din fier forjat. Una dintre pernute era inflorata, pastel. Pe noptiera avea o floare rosie, primita de la el. Restul nu conta.
S-a trecut mana prin parul ei moale, usor ondulat, mangaindu-i tampla. Apoi a coborat pe dupa ureche, pe gat si pe umar. I-a mangaiat ambele brate, lin. A sarutat-o usor si a imbratisat-o. Mainile sale i-au mangaiat spatele mic. A coborat apoi pe talie in jos, pana pe soldurile unduitoare. I-a mangaiat pantecele pufos, suspinand. I-a mangaiat si ea fata, pieptul, bratele puternice. Apoi ia desfacut nasturii camasii, unul cate unul. El i-a deschis fermoarul si si si-a bagat mainile pe sub rochie, a simtit caldura dulce a trupului feminin. Ea i-a dat jos camasa si a inceput sa ridice tricoul. El a ajutat-o. Si-a asezat mainile pe pieptul sau potrivit de larg. El i-a dat jos rochia incetisor. A ramas in lenjerie neagra dantelata. Un nou sarut, tandru, apoi pasional. Trupurile se lipeau si se imbratisau, se cautau. I-a desfacut cureaua si apoi pantalonii. El a ridicat-o si a asezat-o in pat.

23 septembrie, 2009.
-Chiar nu vrei? s-a aplecat senzual curva.
-Nu, nu vreau, nu pot.
-Ba sigur ca poti. Ce te opreste? ranji ea.
-Inima.
-Prea slaba?
-Prea grea, imbibata.
-Imbibata cu ce? Cumva de vinovatie? clipi ea.
-Prea multa iubire.
-Prostii, hai!
Si-a deschis picioarele la 180 de grade. A privit tremurand, dar si-a intors spatele imediat.
-Nu pot, o iubesc, nu-i pot face asta, e prea mult. Poti pleca, uite si banii.. spuse cautand portofelul. Regret..
-A, nu, nu, NU! Nu plec nicaieri si nici nu-ti iau banii, il privi cu seriozitate. Tu chiar ai nevoie de putina inviorare. Ai incredere in mine.
-La ce bun? Oricum...
Dar ea si-a infipt limba in gura sa.
-Si eu am nevoie, au fost ultimele ei cuvinte.

Era noapte.
Se plimba pe plaja singura. Valurile parca o inghiteau. Mirosul inconfundabil ii inunda narile, sfarsind in plamani. Umed. Nici macar un pescarus. Nu stia daca era asa pentru ca era noapte, iar ei sunt pasari de zi, sau daca ceva i-a alungat.
Nisipul era fin, iar pe masura ce te apropiai de apa, devenea din ce in ce mai ud. Apa era calda, insa aerul era totusi racoros. Avea si un pulover pe ea. In rest purta un maiou rosu, cu bretele subtiri si niste blugi largi. In picioare avea tenisi.
Muzica se auzea din spate ca un lichid ce-ti curge prin vene, fluid.
Si-a frecat bratele cu palmele. Se gandea la tot, la tot ce cunostea. Nimic nu avea sens, dar toate capatasera unul in mintea ei. Si-a dat seama din nou ca nimic nu conteaza, ca nimanui nu-i pasa, ca asa e normal. Normal... Dar asa nu trebuia sa-i pese nici ei, iar asta o linistea. Traia intr-o lume salbatica, un burete plin de libertate, unde puteai sa faci ce vrei fara sa fii judecat de ceilalti, o lume unde nimanui nu-i pasa, unde toti sunt fericiti.
Apoi s-a gandit ca ea ar putea sa iubeasca fara prejudecati orice suflet bun care avea sa-i iasa in cale. S-a intors spre multimea adunata in jurul luminii. Imaginea avea un aer tribal. Virgin. A simtit o caldura lichida in piept, iar ochii i-au lacrimat. Erau cu totii atat de frumosi, de liberi. Dansau si se unduiau dupa cum le dictau inimile si muzica. Se sarutau dupa cum ii ghida corpul, mintea zburda peste umbrele, catre larg, departe. Dopurile se desfaceau, sticlele se ciocneau si sarutau buzele sarate. Totul era viu si luminos, parca distingeai inimile fierbinti batand in piepturile tinere si transpirate.

Pasind pe placile de piatra ale strazii ascultam sunetele pantofilor mei ieftini si greoi. Cerul era intunecat si sobru, parca absorbind blocurile identice si jupuite, lipindu-le de braul sau de smoala. Stele nu erau, doar o dunga rosie vaga ce te descuraja. Norii se adunasera si discutau aprins. Urma furtuna. Toata tensiunea din aerul murdar, caldura aceea scarboasa si invaluitoare, transpiratia de pe trupul meu greoi, ma agitau. Inainte sa cotesc ma uitam precaut la urmatoarea strada, parca eram nebun. Apoi grabeam pasul si iar ma opream sa ma uit. Mergeam in zigzag si sudoarea imi siroia pe tample. Apoi lumina: a fulgerat si dupa colt a aparut ea.
La fel de singura, si tulbure, mergea fara rost. A scos un tipat scurt. A vrut sa plece, dar nu putea sa treaca de mine. Incurcat, am lasat-o si a plecat repede. Nu, nu voiam sa plece. Am luat-o la fuga in sens invers si nu m-am oprit pana nu m-am intalnit cu ea la colt. Era ingrozita. I-am luat mainile in ale mele si i-am soptit usor: "Shhhh". Ea m-a ascultat. Respiratia ii tremura, iar gura intredeschisa si crispata era extrem de senzuala. Ochii ei erau rataciti, zvacneau in toate directiile. Parca de mine ar fi fugit toata viata. Pieptul ei mic se zbatea, de parca inima ei ar fi facut un traseu de pinball in cutia toracica.
N-am putut rezista, am imbratisat-o puternic, voiam s-o protejez. Ea s-a agatat disperata de mine, cu degetele inclestate, cuprinsa, parca, de sute de frisoane. Am ramas asa mult timp, pana cand a inceput sa ploua. Cand ploaia a devenit groaznic de rece, am luat-o cu mine acasa. I-am dat hainele mele: un pulover albastru si niste blugi kaki. Parul lung si apoape negru, aparent, i se ondula placut pana la san. I-am facut ceai de musetel, dar l-a respins pentru ca nu avea miere. Am coborat sa caut un magazin.
Cand am ajuns acasa, statea pe podea si se uita la pozele mele.
- Sunt frumoase, a spus atat de calm.
- Multumesc, ma straduiesc.
- Nu cred.
- Nu?
- Nu.
I-am facut in graba alt ceai si m-am asezat langa ea.
- Ciudata seara, am spus.
- Da, mi-a raspuns ganditoare.
- Pot sa-ti mai aduc ceva?
- Nu, Andrei.
- De unde imi stii numele? am intrebat socat.
- Ti-ai lasat buletinul pe masa.
- Ah, am suflat usurat. Pot sa-ti vad si eu buletinul?
- Nu.
- Ce? Nu este corect. Macar atat merit. Te-am salvat.
- Da, asa e.
- Si nu-mi spui si mie numele tau?
- Nu.
- Dar de ce?
- Pentru ca e urat.
- Nu te cred.

Urmatoarea saptamana am petrecut-o impreuna vorbind pe podea, pe cearceafuri albe presarate cu flori de camp de la floraria din colt, mancand ciocolata cu lichior si cirese amare, band suc de portocale si desenand omuleti. Nimic mai mult, cu totul inocent.
Dar intr-o zi m-am trezit fara degetele ei jucandu-se cu ale mele. M-am ridicat buimacit si am alergat prin casa. Nu era nici pe balcon, intinsa pe sezlongul de panza dungata. Restul diminetii am bantuit obosit casa. Intr-un sfarsit am hotarat ca era timpul sa-mi reiau sirul plicticos al vietii si sa incep sa scriu iar articole pentru ziar. Atunci am vazut biletul de pe frigider:

Gabroveni 115. Amalia.

M-am imbracat in graba cu niste blugi vechi si o camasa, niste tenisi si am alergat spre tramvaiul obosit. Intr-o jumatate de ora eram in fata unei case vechi cu poarta din fier forjat cu o placuta pe care scria frumos si cochet "Amalia". Am strigat-o, dar nu m-a auzit din cauza celor de la Jefferson Airplane a caror muzica se unduia energicn pana la urechile mele printre petalele de trandafir si frunzele de iedera. Am deschis poarta care a scos un scartait usor si am intrat in curtea in forma de L.Era ceva de vis. Mireasma florilor te invaluia, iar lumina avea tente galbui si totul parea atat de pur, de la cea mai mica frunza pana la ea. Statea itinsa la soare cu o palarie si niste ochelari de soare din anii 70. Isi musca buza intr-un zambet jucaus. Si-a ridicat ochelarii.
- Mmm! In sfarsit ai ajuns.
- Am plecat de cum am vazut biletul.
Mintea mea ar fi vrut s-o intrebe de ce ma parasise asa, dar am tacut fermecat de parul ei saten stralucitor. M-a invitat sa facem plaja impreuna. Mi-am scos camasa si tenisii si m-am asezat langa ea.
- Cum a fost drumul? a intrebat in timp ce ma ungea grijulie cu crema pentru soare.
- Dragut. E o strada incantatoare.
A zambit.
- Dar casa ta iese in evidenta.
A ridicat o spranceana.
- Nu stiu, e de la flori, de la arhitectura, de la tine.
Atunci a inceput sa rada. La inceput ma ingrijoram pentru ca nu se mai oprea, dar am inceput sa rad si eu cu ea.
M-a invitat la pranz. A sters o masa alba, rotunda, cu picioruse frumoase de fier, asortate cu poarta, de langa zidul acoperit cu iedera. In mijloc a pus o vaza transparenta si rotunda pe care a umplut-o cu trandafiri rozalii si albi. Apoi a pus tacamuri de argint, cu model vechi, si farfurii pictate si argintate la capete. Facea ca totul sa para atat de simplu.
Mi-a servit o supa usoara de galuste, care era, drept sa spun, mai buna decat a mamei, si pui cu cartofi. Tot timpul mesei s-a purtat atat de natural de parca ne-am fi cunoscut din copilarie. Si privirea grijulie m-a facut sa ma simt ca acasa.
- Spune ceva, sau te-ai ars cu mancarea?
- Pai, ce as putea spune? Masa a fost delicioasa, dupa cum ti-am mai zis. Gatesti extraordinar. Pana si orezul cu lapte e mai bun decat al mamei!
- Nu exagera! a ras.
- Nu exagerez. Sunt foarte pretentios la mancare.
- Atunci ma bucur, a zis privindu-ma cu dragoste.
Iar noi ne cunosteam de numai o saptamana!
Restul zilei am citit poezii in gradina, iar spre seara ne-am urcat in mansarda ei cu balcon ca sa ne uitam la apus. Pe jos erau cearceafuri in nuante de alb, roz si bej si paturi verzui. Pe pereti erau rafturi cu carti, multe carti, si foarte multe flori. Balustrada balconului, si ea din fier forjat, se unduia placut facand loc unei canapele joase dungate cu brate de lemn. Noaptea am stat intinsi, cu capetele iesite pe balcon, pentru a numara stelele. Si erau atat de multe in seara aia! Spun asta pentru ca daca nu erau, nu le-as fi observat cu siguranta.
A doua zi m-am trezit infofolit in mai multe paturi. Adormisem pe balcon. Aveam si cafea langa mine, inca aburinda. Amalia nu era. A trebuit sa o caut din nou. Nu mai era niciun bilet pe frigider. Pe masa de la bucatarie erau o omleta garnisita cu o salata de rosii cu multe ierburi si un pahar de nectar de caise. Aveam si un mic desert: cateva tablete de ciocolata amaruie. Dupa ce am mancat si am spalat farfuria am iesit in gradina. Era aproximativ 10 dimineata si soarele era asa dulce inca! Ma simteam ca un copil. Dupa ceva vreme si analize complexe ale curtii am gasit o magazie din care se auzea vag muzica. Era vopsita cu alb, dar avea usa albastruie ca o floare de Nu-ma-uita. Am indraznit sa intru.
Acolo era Amalia care dansa pe Santana si picta ceva indescifrabil. In timp ce canta arunca vopsea cu pensule de diferite marimi si mai tragea cateva linii senzuale din cand in cand. Mi-a venit sa rad. M-a auzit si s-a intors.
- Buna dimineata! a spus si s-a intors la pictura.
- Buna, buna! Multumesc pentru micul dejun!
- Trebuie sa fac pe gazda, nu?
Am zambit.
- Vrei sa desenezi si tu?
- A, nu, nu prea am talent.
Asta a sunat amuzant avand in vedere dungile si petele ei.
- Dar iti trebuie doar muzica. Uite, aici e o tipa spaniola, stii tu. Uite!
Am privit panza si am constatat ca arata mai degraba ca o padure turbata cu copaci unduiti, cu trunchiuri rosii si coroane pestrite.
- Da, parca ii vad mana.
Atunci a devenit serioasa.
- Dar nu am desenat nicio mana.
Si m-a privit ranita si furioasa - sfasietor!
- Iarta-ma. Atunci mi s-a parut.
A dat din cap si si-a spalat pensulele la o chiuveta improvizata. Apoi a plecat.
Am iesit si eu dupa ea.
- Amalia, iarta-ma, te rog! Ti-am spus ca nu ma pricep.
Dar ea nu mi-a raspuns. S-a incuiat in casa si s-a apucat sa spele geamurile pe interior, dar nu pe rand, ci din doua in doua, aleatoriu, astfel incat sa ma alerge prin toata curtea.
- Hai, Amalia, deschide, stiu ca esti suparata. Nu am vrut. Te rog!
Dar era nu ma baga in seama, parca geamurile ar fi fost groase de cel putin 10 centimetri.
Cand a ajuns la geamul mic de la hol, l-a deschis si m-a privit, parca dezamagita.
- Imi pare atat de rau, am mai incercat eu.
Atunci a zambit:
- Nu-i nimic. Nici eu nu stiu ce am desenat acolo.
Si m-a tras de guler spre ea. Atunci a desenat linii invizibile pe fata mea cu nasul si buzele, iar apoi mi-a dat cel mai frumos, senzual si inocent sarut pe care l-am primit vreodata. Am ramas privindu-ne si apoi ne-am imbratisat cum am putut. Am hotarat totusi sa stam amandoi intr-un singur loc asa ca m-a primit in casa.
M-a dus in dormitorul ei cu tavan si usi inalte, cu ferestre cu tocul alb si cu flori de ipsos. Podeaua era din lemn castaniu, iar peretii, un rosé placut. Patul, si el inalt, cu picioare si tablie din fier forjat se asorta foarte bine cu dulapul masiv, cu picioruse de leu, in intregime alb.

Eram pierdut de toti. Voiam sa dispar de tot, conduceam repede, si ploaia.. Soseaua era uda, chiar foarte, si cauciucurile goneau nebuneste pe ea. Abia puteam sa mai controlez volanul. Ma deplasam printre dealurile verzi cu tufe inmugurite. Cerul era de un plumburiu albastrui, dar nu apasator. Totul parea atat de pustiu.

Dupa o ora m-am calmat si cu numai 50 pe ora alunecam pe carosabil. Totul parea asa de plutitor si inert, parca si obiectele din masina invingeau gravitatia. Am oprit.
Am urcat singur pe un deal. Ce verde era totul, si aerul proaspat. Pe alocuri erau viorele, asa mici si gingase. Toporasi mai gaseai doar sub adapostul putinilor copaci. Atunci am vazut-o pe ea.
O fata subtirica, uda, privea in sus si se invartea lasand picaturile sa-i mangaie fiecare centimetru al corpului ei alb. Parul scurt avea o usoara tenta de rosu ce se asorta de minune cu rochia subtire bleo cu sal rosé. Dar s-a oprit. M-a vazut si buzele ei rosii au format un "o", apoi a fugit in padurice. Iar eu dupa ea.
Crengile imi raneau fata si mainile, dar nici unul din noi nu s-a oprit. Apoi parca a disparut. Mi-am pus mainile in cap. Nu stiu ce ma apucase, de ce am urmarit-o? Nici macar nu ne cunosteam. Cand m-am intors i-am auzit respiratia si am zarit-o dupa un trunchi gros acoperit de muschi. Era calma, dar ochii ei tradau un sentiment ciudat. Parea si bucuroasa, si trista, si speriata. Am vrut sa-i tin mana, dar s-a apropiat si mai mult de trunchi.
- Iarta-ma, te rog. Nu stiu ce m-a apucat. De obicei nu fac asta, am zambit incurcat.
Dar ea nu a scos nici o vorba. Parca si-ar fi creat un soi de ecran mental si nu auzea decat ploaia scurgandu-se printre frunze in jos.
- Nu vreau sa-ti fac rau.. spuse lupul ascunzandu-si dintii, am ras. Spune ceva, te rog. Cum te numesti? Esti bine? Te-ai ranit? Ti-am facut rau? Pentru numele a ce vrei tu, spune ceva.
S-a intors spre mine si m-a privit pentru cateva minute.
-Eu nu cred in Dumnezeu, spuse ea si tacu inca alte minute. I-am urmat exemplul.
Mi-a apucat degetul mic cu doua de-ale ei si m-a tras dupa ea. M-a condus pana la un lac. Acolo m-a apasat cu aratatorul pe piept, iar eu m-am lasat jos. Ea s-a asezat la picioarele mele si am privit impreuna ultimele picaturi cum sarutau apa dandu-i fiori circulari.
- Te-ai ratacit, a soptit.
- In mine.
- Ploaia spala pacate. Te curata.
- Da, pe exterior, am ras de ea.
- Te inseli.
Am tacut.
- Eu am omorat pe cineva si am venit sa uit.
- Poftim?! am exclamat eu socat si am privit in gol, temandu-ma de atingerea ei vaga.
- Esti prea credul.
- Oh! am respirat usurat. Dar ce faceai acolo?
- Ma invarteam... Cred ca am vrut sa uit.
Am privit-o.
- Cum paream cand m-ai gasit? Fericita sau trista?
- Foarte fericita.
- Inseamna ca am uitat, a spus zambind cu ochii spre cerul care se limpezea.
- Ce te durea?
- Inima, a spus cu greu.
- Vad ca inca te mai doare.
- Da, dar o sa-mi treaca. O stiu.
M-a privit cu ochii aceia caprui si am simtit ca vreau sa o fac fericita.
- Mergem sa ne mai plimbam? A iesit soarele.
- Desi..
- Sau nu, imi place sa lenevesc la soare. Tie nu?
- Nu cred ca m-am mai gandit la asta vreodata. Hmm, e placut intradevar.
- Unde ai trait pana acum? a ras ea.
- Intre patru pereti gasind mereu probleme imaginare. Uite, odata m-am gandit ca degetul meu mare e stramb si asta m-a afectat cateva saptamani.
Atunci a inceput sa rada cu pofta si am ras si eu cu ea. Apoi m-a privit cu cea mai mare sinceritate:
- Esti asa nefericit.
- Ai dreptate. Povesteste-mi despre tine.
- Pai.. sunt o fata..
- Nu asa, ceva mai altfel, despre cum ai crescut, de unde esti.
- Va trebui sa incepi tu, ai fost cel mai curios si trebuie sa platesti pentru asta inainte.
- Ha! Bine. M-am nascut intr-un mic oras intr-o familie draguta si fericita. Mi-am petrecut 14 ani din viata acolo.
- Oau, cum era?
- Pai, frumos, dar prea mic si banal.
- Nimic nu e mic si banal.
- Ba da.
- De ce?
- Definitiv!
- Pff! am ras amandoi.
- Te rog, nu ma mai intrerupe daca vrei sa stii.
- Dar tu ai nevoie s-o spui.
- Pai, ce pot spune? Nu eram cel mai placut copil. Cei din clasa radeau mereu de mine. Nici macar nu-mi ziceau Alex, ci Alexandru. Alex era un alt coleg mult mai interesant decat mine.
- Ha ha. Eu iti stiu numele.
- Iar eu nu pentru ca tu nu ai vrut sa mi-l spui pe al tau.
- Alta data, spuse ea cu un aer misterios.
- Am petrecut sapte ani de scoala cu niste colegi care ma considerau un mic fraier. Eram asa bolnavicios, asmatic, uneori lipseam cu saptamanile de la scoala. Dar m-am descurcat eu. Aveam chiar un prieten bun acolo. Apoi in a opta m-am mutat intr-un oras mai mare. Mama primise un post acolo. Sau asta, sau distantarea de bunici. Nu-mi amintesc prea bine. Am uitat foarte multe lucruri, poate prea multe. Imi placea in noua scoala. Eram tipul nou de care erau indragostite toate fetele. Tin minte una in particular. Era ceva gen tocilara clasei si era moarta dupa mine. Ce aiurea. Tot ce-mi amintesc despre ea acum e ca ulterior mi-a facut mult rau, dar nu-mi amintesc ce si cum. Am avut un accident.
- Ah! zambetul ii pieri de pe fata. A fost grav?
- Destul de grav incat sa ma faca sa uit multe... Apoi a urmat liceul. Normal, clasa cea mai buna, pretentii. Primul an nu mi-l amintesc prea bine, poate pentru ca nu s-au intamplat prea multe. Apoi e ceva aiurea despre tipa din a opta. Parca eram la mare si ma urmarea. In fine. In a zecea am cunoscut o tipa. Eu eram fan Deftones. Asa am gasit-o. Mai mica decat mine, nu stiu cu cat. Era ciudatica si tinea mult la mine. Stiu ca la un moment dat ne-am jurat prietenie vesnica. Ce prosti. Stiu ca tot incerca sa ma avertizeze cu privire la ceva, dar nu stiu despre ce era vorba. Dupa multe luni eram atat de indragostit de ea incat am uitat total de mine. Am suferit mult, dar stiu ca si eu am facut-o sa sufere. Dar nu prea stiu cum. Cred ca daca m-ar auzi acum m-ar plesni tare rau, am zambit. In a unspea am crezut ca am gasit iubirea adevarata intr-o colega, ne facusem atatea planuri, voiam sa stam in apartamentul ei la facultate si tot felul de chestii. O iubeam, cred. Poate chiar a fost iubire. Apoi nu-mi mai amintesc. Totul e asa de... incurcat in mintea mea. Totusi, stiu ca s-a intamplat ceva cu cea mica, s-a rupt ceva intre noi. Simt ca ar trebui sa stiu ceva si nu-mi amintesc. Avea un zambet frumos, dar in rest abia imi mai amintesc cum arata. In fine, am terminat liceul bine, apoi a urmat facultatea. M-am descurcat, dar am pornit prost, nu prea am invatat, nu ma concentram. Nu stiu la ce visam. Hm! Am doar.. stai sa verific buletinul. De atunci nu-mi amintesc niciodata cand sunt nascut. Da! 27 de ani. Si nu stiu ce am facut in tot timpul asta.
- Cu ce te ocupi?
- Cu management. Sunt la o firma destul de productiva.
- Ce fel de firma? Pai inainte lucram intr-o firma care se ocupa de arhitectura. Acum e ceva cu muzica: o casa de discuri.
- Frumos. Si? Te-ai intalnit deja cu Deftones?
- Ah, nu. As fi vrut eu. Spune-mi despre tine.
- Nu e mare lucru de spus. Am facut si eu liceu, facultate.
- Ce facultate?
- De arhitectura.
- Oau, si nu ne-am intalnit niciodata la lucru. Practici tot arhitectura, nu?
- Da, sunt la o firma care incearca sa creeze o lume fantezista si proiectam cladiri foarte ciudate.
- Parca am vazut o fisa de proiect cu un bloc in forma de spirala.
- Hmm. Nu cred ca poate fi si sigur.
- Hei, e de fantezie, nu?
- Da.
- Mai spune-mi ceva. Unde locuiesti, chestii.
- In Bucuresti. Am renovat o casa veche foarte frumoasa. Are o poarta de fier forjat din secolul 18.
- Oau, o gramada de bani.
- Nu chiar, fostul proprietar era prea indurerat ca sa ceara o suma fabuloasa.
- Stiu ca aveam o prietena care nu era prea sociabila si tinea la intimitate. Am fost primul si singurul care i-a intrat in casa. Si am fost de multe ori pe la ea. Avea o scara foarte frumoasa cu balustrada tot din fier forjat ce ducea la o camera cu terasa plina de flori. Era pe o strada veche.
- Ciudata persoana.
- Da, avea ceva special, dar nu stiu ce.
- Toti sunt speciali in felul lor.
- Eu sunt doar jalnic.
- Nu chiar.
- Nu chiar? Ti-am spus intr-o ora tot ce am facut in viata. In fine, ce-mi amintesc din ea.
- Aveai nevoia sa te eliberezi.
- Am nevoia sa ma eliberez din 2 in 2 minute. Mereu fac ceva ce regret.
- Acum ce regreti?
- Ca nu te-am cunoscut mai devreme.
- Poate ca e tarziu, poate ca ne-am intalnit intr-o viata anterioara cand eu eram un tip cu barba, iar tu o domnita cu rochii lungi.
- Auci! am ras. Chiar ai imaginatie. Eu nu prea am. Stiu ca cineva imi tot spunea asta candva. Si avea dreptate.
- Hai, cum ai ajuns aici?
- Eram furios, pe mine. Mi-am dat seama ca nu sunt bun de nimic. Creez numai probleme. Ai mei nu mai zambesc decat fortat dupa accident. Spuneau ca nu am fost gasit singur, ci cu o fata pe care nu o cunosteau. Am fost internati la spitale diferite, nu stiu de ce. N-am auzit nimic de ea de atunci. Politistul insista ca nu stie nimic de ea. Sper doar ca nu a murit sau asa ceva. Oricum ma simt vinovat. Eu conduceam. Ma mir ca am mai avut curajul sa urc la volan de atunci. Sunt asa un pierde vara. Am ajuns sa urasc pe toata lumea, mai ales pe mine. Simt ca nimeni nu merita nimic.
- Eu am avut mereu ceva impotriva celorlalti. Sunt introvertita, suspicioasa, nu am incredere in nimeni. Si ce e mai ciudat: ma indragostesc foarte repede, trec de la o stare la alta. Multi ma considera nebuna, dar poate ca asa si e.
- Eu nu cred ca esti nebuna.
- Asta spui acum, nu ma cunosti. In schimb, eu stiu o gramada despre tine. As putea sa te caut si sa te ucid. Nu ti-e frica?
- Nu, pentru ca vad in ochii tai ca esti mai buna decat vrei sa pari.
M-a privit speriata si apoi a zambit amar.
- As vrea sa fi auzit asta mai devreme. Am facut atatea greseli, am ranit toti oamenii care m-au iubit. Doar de unul mi-a pasat, dar cand m-am trezit era deja prea tarziu. Si-a gasit pe cineva care sa-l merite. Au fost mult timp impreuna. Apoi n-am mai auzit nimic de ei. Ne-am intalnit insa in timpul facultatii. Era asa diferit si in acelasi timp tot el. M-a facut sa plang cand vorbeam despre vreme. Nu era vina lui. Era tot asa agitat ca tine, foarte nesigur. Nu avea deloc incredere in el, dar nici eu in mine. Am iesit cu el de cateva ori de atunci. Nu stiu daca mai era cu tipa aia sau cu altcineva. Nu a pomenit nimic, dar nici eu nu am intrebat. Mi-a fost frica. Dar ceva imi spunea ca era lafel de singur ca mine. L-am dus pe stradutele vechi, de cateva ori a venit si pe la mine. Ne-am batut cu floricele de porumb in timp ce ne uitam la un serial american. O data am adormit in bucatarie. M-am trezit cu capul pe masa, air el era pe jos, langa scaunul sau. Cazuse. Isi sugea degetul mare exact ca un bebelus. Era atat de haios incat l-am trezit cu rasul meu. S-a speriat cand si-a dat seama ca intarziase la lucru. Abia se angajase. Si era asa agitat ca nu-si gasea sapca. Nu obisnuia sa poarte, dar tocmai se tunsese si, ca de obicei, nu-i placea cum arata. Am gasit-o pe hol, era chiar la vedere. Numai el nu o vazuse. E miop.
- Ah, si eu. Am si uitat ca mi-am pierdut ochelarii. Dar te vad destul de bine de la distanta asta.. Esti altfel.
- Altfel? a ras.
- Da, nu te deranjeaza sa te uzi sau ca ti s-a scurs machiajul. Defapt nu cred ca te-ai machiat. Scuze. Te-ai asezat pur si simplu pe noroi fara sa-ti pese ca ti-ai murdarit rochia. Nu te agiti deloc si nu esti isterica.
- Nu? Toti cred ca sunt. Asta e interesant!
Am ras impreuna.
- Mm! Si tipul, m-a dus odata la un concert. Nu mai stiu ce concert. Ah, parca E.m.i.l . Era asa caraghios cand topaia, dar imi placea. Imi era frica sa nu il pierd iar. Incercam sa pastrez starea aia de buna dispozitie. Am petrecut 2 luni asa. Imi lua mereu vata de zahar si se stramba cand ii ofeream. Apoi, la final, o manca el. Facea mereu pe tipul matur si scortos. Se supara cand radeam de el si spunea ca ii era rusine cu mine, dar apoi uita.
A ramas visatoare.
- Se vede ca il iubesti.
- Ce?
- Sau ca l-ai iubit.
- Cum poti sa spui asta? Defapt, daca ma gandesc mai bine, ai dreptate. Insa n-am avut niciodata curajul sa recunosc. Poate pentru ca il iubeam prea mult.
S-a uitat iar la mine cu privirea aceea patrunzatoare.
- Cand l-ai vazut ultima oara?
- Pai.. acum un an. Era foarte suparat. Mereu il suparam cu ceva.
- Nu! Iarta-ma. Te-am intristat. Hai sa vorbim despre altceva.
- Cand ai avut accidentul?
- Acum un an. Conduceam repede si n-am cotit bine, am dat de o fundatura. Stii cum sunt strazile alea vechi.
N-a spus nimic. Era pierduta.
- Te simti bine?
- Da, ma gandeam la cum a fost.
- Urat, cred. Dar nu am detalii.
- Te gandesti vreodata la tipa care era cu tine in masina?
- Da, si ma face sa ma simt si mai prost. Macar de i-as stii numele. As cauta prin toate fetele. Asta spun acum, dar sunt prea prost ca sa fac asta. Uneori ma intreb daca ea isi mai aminteste de mine. Si daca da, de ce se ascunde.
- Poate ca ii e frica.
- De ce?
- Sa nu te piarda.
- Cum s-a terminat cu tine si tipul ala? Si-a gasit alta prietena?
- Nu, a avut un accident. Mergeam la mine si ne certam. Ceva despre increderea reciproca. A intrat intr-un zid.
- Si e bine? Traieste?
- Da, dar mi-e frica sa ma intorc la el, a spus ea sfarsita.
- Cum? De ce? Ti-e frica sa nu va certati iar? Sau ca nu te mai iubeste?
- Tu chiar nu intelegi?! a tipat dintr-o data.
Apoi a fugit iar. M-am dus dupa ea. Era prea ciudat. Imi scapa ceva important. Ce prost! Am reusit cu greu sa o prind de mana si am cazut unul peste altul pe iarba. Ea m-a sarutat tandru, poate prea tandru pentru fuga de mai devreme.
- Sunt eu Amalia, prostule. Chiar nu-ti amintesti de mine? Te iubesc atat de mult. Cum vrei sa-ti arat sa-ti dai seama?Cu mine ai fost cand ai avut accidentul. Am fost la spitale diferite pentru ca te lovisei grav la cap. Iar ai tai n-au stiut de mine pentru ca nu le-ai spus vreodata ca exist. Mi-a fost frica sa-ti vorbesc. Am fost sa te vad la spital, dar dormeai. Cand te-am vazut mi s-a facut frica si am plecat. Dupa doua saptamani mi-am facut curaj sa ma intorc, dar mi s-a spus ca deja fusesei externat. Si nu te-am sunat tot de frica. Dar nu te-am uitat un an! Un an! Defapt nu e vorba doar de un an. Te iubesc de cand te-am cunoscut. Eu sunt aia mica. Am 25 de ani. Am invatat in acelasi liceu si a trebuit sa te privesc mereu cu alta atata timp. 11 ani! Si tu nici macar nu-ti aminteai cum aratam.
S-a intins pe spate cu ochii inchisi. Eram socat. M-a ascultat spunand atatea prostii, iar ea stia despre mine mai multe decat stiam eu.
- Ce urmeaza sa facem acum, Amalia?
- O sa vorbim, poate ca o sa iesim si o sa ne certam, o sa facem accident si o sa-mi povestesti iar viata ta.
- Nu, nu vreau sa fie asa. Te rog..
M-a privit iar cu o durere sfasietoare in ochi.
- Nu vreau sa mai sufar, a spus ea plangand.
Am tinut-o in brate multe minute, frumoase minute, si ea plangea si ma certa. Pana la urma a adormit, iar eu i-am vegheat somnul. A fost ceva mai linistita cand s-a trezit. Mi-a dat numarul ei, acelasi de 14 ani.

Dupa cateva zile mi-a zis:
- Eu iti spuneam ca n-ai imaginatie.


*Nu am gasit un nume destul de bun.

Petrecerea

Erau doar fum, transpiratie si beri varsate. In rest o adunatura de oameni diferiti care se asociau si desociau, fete ametite care uitau de prieten si se aruncau in bratele vechilor si dragilor colegi, baieti disperati care te atingeau cu nerusinare, oameni care purtau masti, beti sau nu, si oameni.
Doar cand se stingea lumina puteai sa te simti special, pentru ca aerul stralucea in dungile vagi de lumina albastruie. Nu stiu de ce era albastra, dar asa era. Basul zbarnaia printre roboti si mangaia rapid si scurt timpanul ca o mama care nu si-a vazut copilul de ani, iar apoi sfarsea prin a te invalui.
Erau oameni care te plac, oameni pe care ii placi, prin simpla lor existenta, oameni pe care nu-i placi sau nu te plac, oameni care incearca sa te tina departe incercand, parca, sa te faca gelos. Oameni slabi, dar care par siguri pe ei, oameni rai, care rad de dansatoarea scunda, dar inzestrata si care o felicita la final. Oameni care nu se cunosc, dar se poarta de parca s-ar cunoaste mai bine decat cuplurile de aur. Oameni care isi neaga singuratatea, care se duc in mijlocul ringului.
Sunt oameni care te iubesc. Unii stau deoparte tacuti, altii incearca sa te faca sa simti, unii incearca sa se apropie de tine cu disperare- ii gonesti-, altii te privesc cu ochi transparenti si sinceri, iti dau fiori pe spate si te hipnotizeaza. Nu-ti mai poti dezlipi privirea de la ei. Te fac sa-i doresti fara sa vrea, se joaca cu gandul tau in timp ce stai rezemat de tocul usii ca sa-i poti privi mai bine. Te urmaresc cand nu esti atent si isi iau adio atat de subtil si apoape insesizabil, iar atunci cand ii remarci, dispar. Sunt oameni la care visezi, carora ti-ar placea sa le cunosti vocea, tandra sau chiar aspra, mentalitatea, credinta si iubirea. Oameni care sunt atat de nebuni incat sa te opreasca din drum ca sa iti afle numele si sa-l poarte cateva zile, saptamani, luni in suflet.
Oameni ca mine, care incearca sa uite de tine in timp ce va priveste cu pieptul fierbinte, respiratia grea si ochii umezi. Oameni care vor sa-si riste tineretea pentru a cunoaste dragostea, pentru acel strain cu par valvoi si ochi profunzi, tristi si sinceri, care te domina prin inaltime. pentru buzele necunoscute, care n-au apucat sa-ti intre in memorie. Pentru ca privirea spune totul despre un om, singura care conteaza. Pentru cel mai frumos hanorac.

Pentru ca nu-ti stiu numele, culoarea ochilor si viata.
Si pentru ca ne-am privit rezemati de tocul usilor paralele.

New year's resolutions:
-love
-stop giving a shit
-be more friendly
-don't get along with strange people only because you can't say no
-say no
-self control
- save some money
- take a trip
-get a guy and eventually keep it
-get the right guy
- get a life (MUST)
-eat more ice-cream, even if it's not so healthy
- eat right(except the icecream)
-quit Mc
-don't get too mad about somebody
-don't make plans on moving to another city without your parents' permission
-write things and read them when you get home
-take as many pictures as your computer's memory could hold
-don't abuse anything, anyone
-spend less money on things you don't need and you don't really like
-don't eat late at night
-stay alive
-learn more
-get good marks
-be freeee
-be more feminine
-be chic
-listen to the 80's
-read( more)
-do not let anyone laugh AT you
-make people laugh WITH you
-watch more movies
-go to the theater
-finish what you start
-be tidy