Era ora pranzului si Anda isi savura ceaiul de fructe. Era dupa o perioada mai grea la serviciu- restrucurari, agitatie si foarte multe hartii- si in sfarsit se putea folosi de pauza de masa pentru a se relaxa la cafeneaua ei preferata. Nu tu telefoane, nu tu sefi libidinosi sau colegi barfitori. S-a angajat imediat dupa ce a terminat facultatea si, desi s-a inteles foarte bine cu noii colegi, nu s-a simtit foarte apropiata de niciunul. Poate ca mass-media nu e facuta pentru stabilirea noilor prietenii. Fiecare are interesele lui.
Atunci l-a vazut pe Rares. Era un tip destul de agitat, purta o camasa cu maneca scurta si o geanta de umar din piele. Andei i-a placut. I se parea chiar simpatic. Cand a descoperit motivul agitatiei l-a strigat:
- Aici! Vino sa stai la masa asta!
Din moment ce statea singura, de ce nu? Dar asta nu era ea. Nu obisnuia sa vorbeasca cu strainii, nici macar pentru atat. Atunci si-a amintit de fosta ei colega Andreea care a ochit un tip si l-a strigat imediat sa-l intrebe daca nu il cunoaste de undeva. Tipul a reactionat pozitiv, dar totusi..
- Hei! Multumesc mult! Va trebuie sa mai stau inca o jumatate de ora aici si in picioare nu era prea placut.
Anda a zambit ingaduitor.
- Ah! Rares! Incantat!
- Anda!
- Tot ceai? intreba el dupa ce trase cu ochiul la cana Andei.
- Da. De "fructe exotice"!
- Al meu e de musetel. E mai clasic, chicoti el.
- Da, ceaiul de musetel imi aminteste de casa bunicilor. Iarna, bunicul meu imi facea in fiecare seara un ceai de musetel cu miere. Era cel mai bun.
- Bunicul meu bea numai ceai de tei.
- Nici ala nu e rau. Cu ce te ocupi? schimba ea tonul.
- Constructii. Sunt inginer. Dar tu?
- Jurnalista!
- Oau! Cancan?
- Nu, o publicatie ceva mai decenta.
- Heh! rase el. Si la ce rubrica postezi?
- Cultura si psihologie.
- Si cum se-mpaca?
- Foarte bine, rase ea.
- Esti specialista in psihologie?
- Nu, dar urmaresc diverse studii, ma documentez. Si sunt foarte buna la citit oameni.
- Asa zici! Si la mine ce vezi?