Aspirator de vise

Gand 1

2011-08-25T23:29:00.000+03:00

In seara asta m-am decis sa uit
Desi stiu ca nu va dura
Si undeva acolo,
printr-un colt razuit,
sau printr-un cotlon crapat,
o sa rasari ca un lastar de portocal,
din seminte pe care mi-a fost lene sa le arunc la timp.

M-am decis sa te las in urma,
sa desert orice gand ce ar putea sa se razvrateasca
si sa o ia la fuga dupa tine.
Le place gandurilor mele sa te urmareasca,
sa te haituiasca si sa-ti ia rasuflarea
deja taiata de vina.
Au asa o placere in a te surprinde
in cele mai intime stari ale fiintei tale.

Candva mi-au zis ca o sa pleci,
dar nu am vrut sa le bag in seama.
Am zis ca sunt, si ele, doar niste ganduri,
ca uneori pot fi paranoice. Nu am crezut niciodata.
Nu am vrut sa imi imaginez
momentul in care tu aveai sa-mi spui
ca banda s-a terminat si nu mai ai aur sa cumperi.
Eu ti-am zis atunci:
-Cum? Dar lumina din parul tau nu a palit!
Uite-o! E chiar acolo, ondulandu-se peste urechi.
Dar tu n-ai vrut sa asculti,
Mi-ai zis ca ai nevoie de o casa de schimb valutar.

Si pentru ca ale mele ganduri sunt nastrusnice
acum pot sa vad iar usa inchizandu-se cu un mic scartait,
luand cu ea mica dara de lumina de pe hol.
Eu am asteptat, stiam ca banca e aproape,
dar cred ca te-ai impiedicat de vreo remuscare
si ti-a fost rusine sa te uiti inapoi.

Dar acum trebuie sa uit,
sa-mi leg gandurile ca sa nu te mai muste de piciorul stang.
Le voi incatusa intr-o colivie scheletica, undeva adanc,
atat de adanc, incat voi uita unde le-am pus
si voi sta zire in sir leganand cheia de snurul ei argintiu.

Cand o sa ma satur de argintiu, o sa-i pun un snur rosu
si o sa-mi var piciorul in niste pantofi cu toc.
O sa imi indrept spatele si o sa-mi schimb inelele.
Imi voi cumpara un pulover nou, care nu o sa fie turcoaz.
Trebuie sa fie portocaliu, ca oja de pe unghii,
ca noptiera plina de carti si telefonul cu receptor prafuit.
Apoi voi schimba telefonul, o sa imi iau unul mai vesel,
poate cu buline...
sau dungi.

Dar asta nu conteaza
pentru ca atunci cand voi descuia usa de brad
vor navali toate gandurile peste mine.
Imi vor intra pe gura,
ba chiar si pe nas!
Isi vor sapa o carare prin carnea mea.
Vor ajunge la coaste si vor rade de ele,
le vor bate ca pe un xilofon obosit.
Apoi isi vor face loc printre sarmane, printre notele pierdute
si se vor lupta cu plamanii si cu viforul lor disperat.
Dar viforul e un vanticel pe langa intensitatea lor imateriala,
iar plamanii mei vor ceda si le vor lasa sa patrunda mai departe
pana ce imi vor invalui miezul pulsand si ma vor dobori pe parchetul patat.

Si toate astea doar pentru ca ti-ai uitat puloverul pe scaun.

Ultra anxiety

2010-07-31T05:42:00.003+03:00

M-am trezit la 5:08 a.m. cu o formidabila durere de ovare. Am adormit iar cu fereastra deschisa. M-aam infofolit si mi-am bagat castile in urechi, iar dupa ce m-am simtit mai bine m-am dus la fereastra. Era 5:35. Rasarea soarele. Mi-am pus repede pe mine o pereche de blue jeans si un hanorac si m-am strecurat afara facand cat mai putin zgomot posibil.
Mirosea frumos si proaspat, parfumat. Nimic care sa aminteasca de canicula verii din zilele anterioare. Am inceput sa merg vioi pe strada principala. Am rupt frunze pline de roua si le-am aruncat deasupra capului: foarte inviorator. Apoi am ocolit si am luat-o pe o straduta ceva mai mica, strada pe care mergeam la liceu si pe care ma ascundeam uneori de privirile indiscrete; strada pe care am plans, am ras si am sarutat, strada pe care am visat ca rad si ca sarut si apoi plang, pentru ca nu esti niciodata sigur ca povestea ta va avea un final fericit. Mi-a placut mereu sa fiu prevazatoare pentru ca mi-a placut mult mai putin sa fiu dezamagita. Mi-am zis ca daca prevezi toate posibilitatile nu ai sanse sa fii dezamagit, sa suferi si poti ramane destul de demn in situatii in care toata lumea ar lua-o razna. Cineva mi-a zis ca asa pierd gustul vietii, dar ce stie el?
mi-am bagat castile in urechi si am inceput sa topai. Era un cantec care imi amintea de el. Desigur, lui ii amintea de fosta lui prietena pe care a iubit-o orbeste si care l-a lasat cu buza imflata. Dar nu conta, era un cantec frumos pana la urma. Am ajuns in dreptul unei case vechi. O prietena mi-a spus ca pozitia ei a fost mereu neclara. A fost o mare cearta in familie, nu-mi amintesc din ce motiv. Locuia pana acum ceva timp acolo o femeie fara varsta. Prietena mea mi-a spus ca nu mai judeca bine, dar ce stie ea? Femeia isi scrisese pe gard numele, in mai multe randuri, ca lumea sa vada cine e stapanul, sa ia aminte. Acum casa e locuita de altcineva, nu stiu ce s-a intamplat cu ea. Si pe gardul revopsit a aaprut un nou nume scris pe placuta. Am incercat in mai multe randuri sa-mi amintesc numele femeii, pe care inainte il puteam ghici la orice ora, dar acum nu-l mai pot gasi in sertarele mintii mele.
Ceva mai incolo e blocul Siminei. Nu am fost niciodata la ea acasa, dar mi-am imaginat intotdeauna un apartament dulce, doar dulce. Nu stiu sa explic in ce fel, dar asa e ea insasi. Peste drum e un bar. Se numeste "Zodiac". Acum cativa ani imi placea sa-mi imaginez ca e un loc in care se bea, se fumeaza, se joaca poker si biliard in compania unor femei usoare, adica prostituate, sau doar niste femei carora le placea sa seduca barbatii veniti sa uite de grijile, casele si sotiile lor. Dar acum sunt constienta ca in bomba aia se afla doar barbati care beau, fumeaza, joaca poker si biliard.
Am trecut de bar si am ajuns in dreptul magazinelor in vitrinele carora mi-a placut mereu sa ma admir. Defapt eu ma admir in toate vitrinele si toate oglinzile pe care le intalnesc. Unii spun ca sunt narcisista, dar adevarul e ca fac asta pentru ca nu sunt prea sigura de imaginea mea, adica nu am incredere in mine. La cativa pasi e o biserica in fata careia nu ma inchin niciodata. Eu nu ma inchin in fata niciunei biserici. Mi se pare un timp pierdut si un gest inutil. Se pot intampla atatea lucruri in timpul in care te opresti sa-ti faci cruce, nemaivorbind de numarul marisor de accidente care se intampla pe suprafata globului nostru rotitor in alea cateva clipe. Vizavi e o casa cu o gradina mereu plina de flori. Sta acolo o batranica. Are si un caine, cred ca e cel cu blana lunga si pufoasa, cu alb si gri si limba rozalie ca trandafirii stapanei sale. La urmatoarea intersectie poti alege sa te duci spre primarie, spre padure sau sa te plimbi linistit pe centrul pavat cu bucatele de marmura si ciment. "Pavat" nu e termenul meu, dar am un mare lapsus acum.
Am luat-o pe centru, am mers pe langa un magazin de cadouri foarte scumpe si kitchoase, scara Anei si a Cristinei, o cafenea murdara, mica si plina de fum, un magazin/atelier foto cu vanzatori ingamfati si sediul unei firme care organizeaza petreceri, cu vitraina plina cu tot feluol de obiecte, nimicuri. Pe partea cealalta se afla cea mai veche scoala din oras. Am fost si eu inauntru. Are clase putine, cu tavanul foarte inalt si holuri reci. In fata-stanga apare un gang care duce spre sediul pompierilor, salvatorii care vegheaza zi si noapte si doua localuri. Unuia i se zice "Club", iar celuilalt pur si simplu "The pub". Initial nu am vrut sa cotesc in directia aia, dar la cativa pasi in fata mea era Dragos. El e unul din barmanii de la pub, dar era prea devreme ca sa deschida.
- Hei, am spus, asa devreme?
- Eh, treaba mea, a zambit el misterios.
M-am orpit din mers si l-am privit intrebator. S-a oprit si el:
-Uneori vin mai devreme, n-am stare. Vrei sa intrii?
-Da!
Adevarul e ca nu prea mai avea sens sa ma plimb singura pe strazile pe care intalenam numai oameni batrani sau muncitori.
Am intrat. Nu era frig, era chiar placut. Lemnul face totul sa para mai cald, mai placut. Dusumeaua barului e de lemn, neagra, si mobila tot asa. Cred ca singura greseala pe care a facut-o tipa aia pe care eu o consider sotia patronului/managerului, a fost alegerea tapetului. u e rau, dar sunt prea multe feluri, e batator la ochi. De cand au redeschis insa, partea mea favorita e oglinda. Mare, incadrata in rame patrate, ca de fereastra, troneaza in fundul incaperii mari. Barul e in mijloc. Acolo veneam intr-o perioada cu Simina pentru ca ne placeau barmanii. Mie imi placea unul tinerel, tacut si misterios, iar ei ii placea Dragos, jovial, infumurat si nesimtit uneori. Dar eu cred ca in profunzime e doar un tip care are nevoie de ceva mai mula afectiune de la o persoana pe care poate sa o respecte.
N-a trecut mult timp de admirat locul socant de gol ca am putut sa aud muzica. Dar nu era genul de muzica, total nepotrivit pentru locul ala, pe care o aud de obicei. Era ceva din colectia lui personala: rock. Am zambit.
- Vino sa ma ajuti sa pun muzica.
- Ce ai pe-acolo?
M-am dus la boxa dj-ului care era in colt, langa oglinda si m-am sprijinit de marginea ei ca de bar.
- Vino aici sa te uiti. Vin si eu imediat.
Si m-a lasat acolo. M-am asezat pe scaun, mi-am strand picioarele la piept si am inceput sa cercetez oferta. Nu era rau, chiar deloc. Dupa ceva vreme de schimbat melodii aiurea, a venit si DRagos cu o cana de ciocolata calda cu frisca.
- Poftim! Ti-am pregatit ceva.
In urma cu cateva zile am intrat acolo cu o prietena, inghetate si dezamagite de vara prea racoroasa. Eram singurele din tot barul care nu serveau icetea-uri , cocktailuri sau beri. Cred ca m-a tinut minte.
- Multumesc. Mmm... e altfel.
- Da, am pus si sirop de migdale.
- E foarte bun, i-am zambit eu.
- Tot ce fac eu e bun!
- Daaaa, l-am tachinat eu.
- Ia, ce ti-ai ales acolo?
- Cateva cantece...
- Ma uimesti!
- De ce?
- Nu stiu... fetele de varsta ta nu asculta asa ceva. E muzica de pe vremea alor mei. E buna, chiar foarte buna, dar nu ma asteptam la asa ceva.
- In zilele noastre nu se mai produce muzica de calitate. Nimeni nu mai compune din suflet, toti o fac pentru faima si bani,
- Adevarat...
Dupa o jumatate de ora de vorbit despre diverse mi-a propus sa facem ceva ca sa nu ne plictisim.
- Deschid abia la 9 si sunt singur pana pe la 9 fara un sfert. Hai sa jucam un biliard.
Am acceptat.
Am intrat in incaperea fara ferestre a salii de biliard si Dragos s-a dus sa ia bilele. Eu am gasit un tac uitat intr-u cold si m-am iarmat cu el.
- Vad ca te descurci, mi-a zis indreptandu-se spre masa.
A aranjat bilele si l-am rugat sa inceapa el. Dupa o vreme, insa, ne-am plictisit si ne-am apucat iar sa vorbim, intinsi fiecare pe cate o masa, in compania muzicii alese de mine: "Underwater love"- se potrivea cu locul. Senzatia de subacvatic pe care ti-o da melodia se potriveste cu locul slab luminat care pare in permanenta plin de fum. Mie asa mi se pare. Dupa o vreme am putut sa vorbim despre oameni si sentimente. Mi-a placut ca a avut incredere in mine. Nu mi-a dat detalii, dar m-a facut sa inteleg perfect ce il preocupa. Mi-a spus ca aproape ca iubeste barul si ca isi doreste sa aiba si el unul in viitor. De aceea vine uneori dimineata, ii place sa-si imagineze ca tot locul e al lui. I-am marturisit ca si mie mi-ar placea sa-mi deschid un bar, dar mai atrziu, peste ani. Adevarul e ca mi-as dori sa imi vad visul de a fi jurnalista indeplinit si abia apoi sa ma apuc de afaceri, cand simt ca m-am implinit. Ideal ar fi sa fiu inca o femeie atragatoare la vremea aia pentru ca nu vreau sa-mi imaginez o patroana ridata, irascibila si plinuta in barul meu. Dar nu stii ce-ti rezerva viata.
Intr-un moment mai profund a intins mana spre mine. Nu ma ajungea, culoarul dintre mese era totusi prea larg.
- Da-mi cotul tau.
- Poftim? am ras.
Dar mi s-a parut ca vorbeste destul de serios si i l-am cedat. L-a strans usor si a inceput sa-mi manevreze mana catre fata. M-a mangaiat cu degetele pe care le relaxasem si m-a privit in ochi. Atunci s-a incetosat totul. M-am gandit la toate motivele pentru care sa nu-l las sa continue: diferenta de 9 ani dintre noi, comportamentul lui anterior si, cel mai important, Simina. Ei nu as putea sa-i fac asa ceva, chit ca e constienta ca nu poate avea o relatie cu el. Dar e fantezia ei, nu i-o pot pune in practica. Am tacut insa, si m-am uitat intrebator. Dupa cateva clipe lungi mi-a dat drumul si am ramas cu mana in aer. S-a ridicat si s-a dus sa schimbe muzica.
A fost un moment in care nu stiam ce sa fac. Daca ramaneam puteam sa trecem peste momentul penibil si sa ne continuam discutia sau sa marim distanta intre noi cu inca 9 ani. Sa plec insemna sa sterg cu buretele totul si sa ne reluam vechile relatii a doua zi sau, din noua, sa maresc distanta dintre noi.
M-am dus pana la baie si m-am uitat in oglinda. Eram confuza. Am iesit si am dat de Dragos care incepuse un joc de biliard de unul singur. Am zambit si am spus, ca si cand nimic nu s-a intamplat, si i-am spus ca e tipul sa plec, ca mama isi face griji probabil. Nu a protestat. A spus doar, cu zambetul lui obisnuit:
- Ne vedem pe-aici!
Am iesit. Drumul spre casa nu mi-l mai amintesc.

Adolescenţă

2010-07-07T21:29:00.002+03:00

2010-01-19T15:41:00.002+02:00

Ii vad. Ii vad pe strada. Zambesc. Unii se tin de mana, altii se imbratiseaza. Se saruta lung, rapid, senzual, tandru, apasat, pasional, strengareste. Nu le pasa de nimc. Sunt mai puternici impreuna. Nici macar nu mai sunt doi, sunt unul singur. Sunt o aberatie greceasca. Sunt invincibili si imateriali. Trec peste ape, munti, trec prin muzee, prin blocuri de 10 etaje, prin fabrici si uzine. Se aseaza pe varful unui cumulonimbus si vorbesc despre muritori. Se mai opresc din cand in cand in parc sa hraneasca veverite sau pe marginea lacurilor sa le arunce ratelor firimituri de paine. Aluneca pe gheata si plutesc pe ringul de dans ca niste jucarii mecanice perfecte. Au aceleasi griji si dorinte. El vrea o masina, ea vrea o masina. El vrea un laptop, ea vrea un laptop. Se sincronizeaza perfect, iar daca nu isi revin instant. Ei ii cade cartea, el o ridica si merg mai departe.

2009-11-23T20:28:00.003+02:00

Era ora pranzului si Anda isi savura ceaiul de fructe. Era dupa o perioada mai grea la serviciu- restrucurari, agitatie si foarte multe hartii- si in sfarsit se putea folosi de pauza de masa pentru a se relaxa la cafeneaua ei preferata. Nu tu telefoane, nu tu sefi libidinosi sau colegi barfitori. S-a angajat imediat dupa ce a terminat facultatea si, desi s-a inteles foarte bine cu noii colegi, nu s-a simtit foarte apropiata de niciunul. Poate ca mass-media nu e facuta pentru stabilirea noilor prietenii. Fiecare are interesele lui.
Atunci l-a vazut pe Rares. Era un tip destul de agitat, purta o camasa cu maneca scurta si o geanta de umar din piele. Andei i-a placut. I se parea chiar simpatic. Cand a descoperit motivul agitatiei l-a strigat:
- Aici! Vino sa stai la masa asta!
Din moment ce statea singura, de ce nu? Dar asta nu era ea. Nu obisnuia sa vorbeasca cu strainii, nici macar pentru atat. Atunci si-a amintit de fosta ei colega Andreea care a ochit un tip si l-a strigat imediat sa-l intrebe daca nu il cunoaste de undeva. Tipul a reactionat pozitiv, dar totusi..
- Hei! Multumesc mult! Va trebuie sa mai stau inca o jumatate de ora aici si in picioare nu era prea placut.
Anda a zambit ingaduitor.
- Ah! Rares! Incantat!
- Anda!
- Tot ceai? intreba el dupa ce trase cu ochiul la cana Andei.
- Da. De "fructe exotice"!
- Al meu e de musetel. E mai clasic, chicoti el.
- Da, ceaiul de musetel imi aminteste de casa bunicilor. Iarna, bunicul meu imi facea in fiecare seara un ceai de musetel cu miere. Era cel mai bun.
- Bunicul meu bea numai ceai de tei.
- Nici ala nu e rau. Cu ce te ocupi? schimba ea tonul.
- Constructii. Sunt inginer. Dar tu?
- Jurnalista!
- Oau! Cancan?
- Nu, o publicatie ceva mai decenta.
- Heh! rase el. Si la ce rubrica postezi?
- Cultura si psihologie.
- Si cum se-mpaca?
- Foarte bine, rase ea.
- Esti specialista in psihologie?
- Nu, dar urmaresc diverse studii, ma documentez. Si sunt foarte buna la citit oameni.
- Asa zici! Si la mine ce vezi?

2009-09-19T21:30:00.007+03:00

20 octombrie, 2009.
I-a luat tigara din mana si a ramas in picioare in fata lui.
-De ce te ascunzi?
Tacere. N-a schitat niciun gest. A ramas nemiscat in fotoliul mare si vechi, deloc elegant. L-a privit prelung. In numai cateva secunde si-a dat seama. Si-a luat geanta si a trantit usa.

4 Septembrie 2007.
Inceput de toamna. Daria lucra la o redactie. Scria articole intr-o revista pentru tineret:"Publika". Ii placea acolo. Colegii erau draguti, sefii nu o deranjau, avea cu cine sa schimbe cate o vorba, iar pauzele de masa erau chiar distractive. Nu avea babete la menopauza. Cel mai important era ca dispunea de foarte mult timp liber. Putea sa lucreze si acasa daca voia, dar ii placea colectivul. Uneori mai ieseau in Parcul Carol cu laptopul cand avea cineva nevoie de un interviu cu un pusti pe role.
Avea 24 de ani si multe vise, dar nu stia cu ce sa inceapa. In timpul liber modela lut sau picta. Avea casa plina de nuduri, numai feminine. Poate ca era o cautare de sine, poate o obsesie, sau poate un complex, dar o linistea, o facea sa se simta feminina, satisfacuta. Mereu a considerat ca femeia este sexul frumos si asa si era. Avea puritate, inocenta, senzualitate, orice isi punea in cap. Considera ca femeia este un cameleon, gata sa fie blanda, rea, jucausa sau lasciva in functie de situatie. Un barbat insa era greoi, puternic, superficial, incapabil sa inteleaga labirintul feminin. Avea, in orice caz, o parere despre orice. A invatat foarte multe din experienta ei si a altora, din carti si din filme. Dar pacatul ei este ca se indragosteste foarte usor.
Era la metrou, plecase de la lucru mai devreme pentru ca i se pusese pata pe o norvegiana de padure. Voia sa o aiba imediat. Avea sa-i cumpere de toate: mancare, nisip, ladita, cosulet, paturica, perie si poate niste jucarioare. Orice ca sa se simta iubita si in siguranta. Avea sa puna pe cineva sa repare geamul de la balcon care nu voia sa se mai inchida inca din primavara. Dar acum ca venea frigul, era o chestie vitala, plus ca nebunatica, speriata si singura, ar putea oricand sa sara afara si nu ar fi putut rezita cu ea pe constiinta.
Speriata ca vine metroul a luat-o la goana pe scari. Da, era metroul bun. Era la 2 metri de usa metroului cand un tip cu tenisi rosii si-a amintit ca acolo e statia lui. Urmarea? Inevitabil! S-au ciocnit si au cazut unul peste altul in metrou. Usile s-au inchis si au ramas inauntru. Un cuplu simpatic pe la vreo 40 i-a ajutat sa se ridice. Daria era rosie de rusine si voia sa se strecoare sub metrou.
-Imi cer scuze, nu stiu..
-Nu-i..
-Imi pare foarte rau. Eu..
-Nu-i..
-Ma grabeam si...
-Stai linistita!
S-a oprit. Si l-a privit in ochi. A privit-o si el pe ea si au tacut amandoi.
-Mihai.
-D-Daria. Incantata, si imi cer scuze. Trebuia sa cobori, nu? Imi pare rau.
-Nu-i nimic, pot cobori la urmatoarea.
-Acolo cobor si eu, zambi ea incurcata.
-Bun, putem sa mai vorbim.

15 septemrie 2007.
-Poate vrei sa urcam la mine, spuse ea sufocata de sarutari.
-Nu vreau sa deranjez, se desprinse el rusinat.
-Nici vorba!
Si-au aranjat hainele si parul in lift. Apoi Daria a bagat cheia in usa. Imediat s-a auzit un buf! Mihai a privit-o mirat.
-E Skittles, pisica.
-A, faimoasa..
-Da, zambi ea.
De indata ce a deschis usa pisica a tasnit pe usa, spre scari.
-Nuuu, Skittles, stai aici, mami. Nu fugi!
-Hei, pis, pis pis! Vino inapoi.
Tocmai cand voia sa topaie pe trepte in jos, a ramas suspendata in aer.
-Te-am prins! exclama mandru. Ce pisica rea!
-Nu e rea, e draguta. El o privi. Dar trebuie sa se acomodeze, rosi.
-Da, abia asteapta sa-si ia talpasita. Ce-i faci?
-Nimic. Doar am mangaiat-o. Bine, am si smotocit-o nitel, dar unora le place.
-Poate e o rasa mai linistita.
-Crezi?
-Mhm.. poate! rase el.
Restul serii s-au jucat cu pisica, foarte fericita ca primea atentie. Au renuntat la alte activitati.

27 septembrie 2007.
Si-au petrecut noaptea la ea, ascultand muzica si mancand pizza. Au descoperit imediat ca aveau gusturi asemanatoare. Au dansat tango, rock'n'roll si blues, iar partea cu lumanarile in suporturi colorate a fost foarte inspirta. N-aveau nevoie de lumina, se aveau unul pe altul.
Mihai a adus discuri de vinil si le-au ascultat la noul vechi pick-up al Dariei, primit de la el. Avea o carcasa draguta, din metal ornamentat fin cu un cuplu intr-o poienita magica. Il vazusera impreuna la un targ de antichitati, iar a doua zi, i l-a lasat in fata usii, intr- cutie cu o funda mare rosie si un biletel.

30 septembrie 2007.
Maratonul de filme. 14 ore, 7 filme: frantuzesti, romanesti, americane, nu conta originea. Dar filem bune, atent selectionate. Si comedii, si drame, un strop de romantism, aici, colo. Floricelele au ramas in castron. Daria n-a stiut ca nici lui nu-i plac. Dar si-au gasit rostul intr-o mare lupta.
-Daria..
-Da, Mihai..
-A nins! a inceput el sa rada.
-Da, chicoti ea. Putem sa facem ingerasi, rase.
-Da!
-Dar tu ma ajuti maine sa fac curat.
-Ce?! O sa fim obositi. Facem curat poimaine.
-Ca sa scapi, nu? Lenesule!
-Bine, bine. Dar sa nu ma pui sa dau cu matura.
-Am aspirator! exclama victorioasa.
-Super, ofta el.

17 octombrie 2007.
Prima noapte impreuna. Un moment memorabil pentru orice relatie. I-a gatit cina. In general nu se pricepe la asta. Initial s-a gandit sa comande ceva, dar prietenele au sfatuit-o sa nu renunte pentru ca:
-Esti nebuna?!
-Cand o sa vada ca ai gatit pentru el o sa te ceara de nevasta! Nu fi fraiera!
-Poate faci ceva in sange. Am auzit ca barbatii se dau in vant dupa asta. Iti dau eu o reteta.. mm, o sa se linga pe degete.
-Sa nu uiti de desert, asta e foarte important. Aici se vede cat de tare te-ai preocupat, in felul cum ornezi. Crede-ma!
Dupa lunga pisalogeala s-a hotarat sa-i faca un pui la cuptor si crema de zahar ars. Pe el l-a rugat sa aleaga un vin bun, rosu.
La 19.00 era deja in fata usii. Punctual, e bine.
-Hei, ce bine miroase! si s-a repezit spre bucatarie.
-Hei, unde pleci?! Vino inapoi, nu intra acolo, e o surpriza!
-Bine, bine.
-Du-te la masa. Vin si eu imediat.
-Desigur, si s-a asezat. Dragute flori, si ce tacamuri.. Asta e argint? Frumoase farfurii! Te-ai straduit ceva..
A aparut Daria in dreptul usii intr-o rochie neagra cu un trandafir rosu in piept si cu tava in mana.
-Oau, asta da servire!
Dupa o lunga conversatie au terminat si masa. Si cum dupa o mancare vine o culcare...

*Noaptea.
S-au ridicat usor, ea a plecat la bucatarie, el a inceput sa admire pentru a suta oara rafturile pline de carti si de nuduri. In timp ce spala vasele a simtit un sarut cald pe gat.
-Lasa vasele si hai sa sculptam.
Apoi a luat-o pe sus si a dus-o pe brate in dormitor. Patul era mare si alb, din fier forjat. Una dintre pernute era inflorata, pastel. Pe noptiera avea o floare rosie, primita de la el. Restul nu conta.
S-a trecut mana prin parul ei moale, usor ondulat, mangaindu-i tampla. Apoi a coborat pe dupa ureche, pe gat si pe umar. I-a mangaiat ambele brate, lin. A sarutat-o usor si a imbratisat-o. Mainile sale i-au mangaiat spatele mic. A coborat apoi pe talie in jos, pana pe soldurile unduitoare. I-a mangaiat pantecele pufos, suspinand. I-a mangaiat si ea fata, pieptul, bratele puternice. Apoi ia desfacut nasturii camasii, unul cate unul. El i-a deschis fermoarul si si si-a bagat mainile pe sub rochie, a simtit caldura dulce a trupului feminin. Ea i-a dat jos camasa si a inceput sa ridice tricoul. El a ajutat-o. Si-a asezat mainile pe pieptul sau potrivit de larg. El i-a dat jos rochia incetisor. A ramas in lenjerie neagra dantelata. Un nou sarut, tandru, apoi pasional. Trupurile se lipeau si se imbratisau, se cautau. I-a desfacut cureaua si apoi pantalonii. El a ridicat-o si a asezat-o in pat.

23 septembrie, 2009.
-Chiar nu vrei? s-a aplecat senzual curva.
-Nu, nu vreau, nu pot.
-Ba sigur ca poti. Ce te opreste? ranji ea.
-Inima.
-Prea slaba?
-Prea grea, imbibata.
-Imbibata cu ce? Cumva de vinovatie? clipi ea.
-Prea multa iubire.
-Prostii, hai!
Si-a deschis picioarele la 180 de grade. Orice barbat s-ar fi transformat intr-o sageata sau chiar o cometa. A privit tremurand, dar si-a intors spatele imediat.
-Nu pot, o iubesc, nu-i pot face asta, e prea mult. Poti pleca, uite si banii.. spuse cautand portofelul. Regret..
-A, nu, nu, NU! Nu plec nicaieri si nici nu-ti iau banii, il privi cu seriozitate. Tu chiar ai nevoie de putina inviorare. Ai incredere in mine.
-La ce bun? Oricum...
Dar ea si-a infipt limba in gura sa.
-Si eu am nevoie, au fost ultimele ei cuvinte.

2009-09-01T20:58:00.003+03:00

Era noapte.
Se plimba pe plaja singura. Valurile parca o inghiteau. Mirosul inconfundabil ii inunda narile, sfarsind in plamani. Umed. Nici macar un pescarus. Nu stia daca era asa pentru ca era noapte, iar ei sunt pasari de zi, sau doar era ceva ciudat. Avea sa intrebe pe cineva mai tarziu.
Nisipul era fin, iar daca te apropiai de apa era chiar umed, apoi de-a dreptul ud. Apa insasi era foarte uda, dar calda. Aerul era totusi racoros. Avea si un pulover pe ea. In rest purta un maiou rosu, cu bretelute subtiri si niste blugi largi. In picioare avea tenisi.
Muzica se auzea din spate ca un lichid ce-ti curge prin vene, fluid.
Si-a frecat bratele cu palmele. Nu ii era tocmai cald, dar era suportabil. Se gandea la tot, tot ce cunostea. Nimic nu avea sens, dar toate capatasera unul in mintea ei. Si-a dat seama din nou ca nimic nu conteaza, ca nimanui nu-i pasa, ca asa e normal. Normal... Dar asa nu trebuia sa-i pese nici ei, iar asta o linistea. Se simtea deodata mai buna, nicidecum egoista sau rea. Traia intr-o lume salbatica, un burete plin de libertate, unde puteai sa faci ce vrei fara sa fii judecat de ceilalti, o lume unde nimanui nu-i pasa, unde toti sunt fericiti.
Apoi si-a dat seama ca ea poate sa iubeasca fara prejudecati orice suflet bun care avea sa-i iasa in cale. S-a intors spre multimea adunata in jurul luminii. Ca pe vremuri, in preistorie. Virgin. A simtit o caldura lichida in piept, iar ochii i-au lacrimat. Erau cu totii atat de frumosi, de liberi. Dansau si se unduiau dupa cum le dictau inimile si muzica. Se sarutau dupa cum ii ghida corpul, mintea zburda peste umbrele, catre larg, departe. Dopurile se desfaceau, sticlele se ciocneau si sarutau buzele sarate. Totul era viu si luminos, parca distingeai inimile fierbinti pulsand in piepturile tinere si transpirate.

2009-06-21T15:48:00.003+03:00

Hot town, summer in the city
Back of my neck getting dirty and gritty
Been down, isn't it a pity
Doesn't seem to be a shadow in the city

All around, people looking half dead
Walking on the sidewalk, hotter than a match head

But at night it's a different world
Go out and find a girl
Come-on come-on and dance all night
Despite the heat it'll be alright

And babe, don't you know it's a pity
That the days can't be like the nights
In the summer, in the city
In the summer, in the city

Cool town, evening in the city
Dressing so fine and looking so pretty
Cool cat, looking for a kitty
Gonna look in every corner of the city
Till I'm wheezing like a bus stop
Running up the stairs, gonna meet you on the rooftop

A trecut si prima saptamana de vacanta, plictisitor ca intotdeauna. Abia astept sa ies de-aici si sa ma postez in Bucuresti. Ma duc la cumparaturi, ma plimb, poate cuceresc vreun skater transpirat si blond, cu ochi ciudati si zambet strangaresc. Motiv bun sa ma intorc acolo. El o sa-mi arate ca nu e superficial si ca are sentimente, o sa-mi arate cele mai frumoase locuri din oras, strazile cele mai aromate, drumul spre mine. Pseudo, mereu. Apoi, toamna vom uita si ne vom intalni iar la vara.

2009-06-01T18:44:00.002+03:00

E cald. Prea cald! Nu am chef de invatat, vreau doar sa stau pe plaja si sa urmaresc apa care se evapora pe fata ta aurie. Sau sa-mi incolacesc degetele in jurul suvitelor tale ude si blonde, pline de sare, sa-ti soptesc in urechea plina cu nisip. Atunci m-ai lua in brate si ne-am rostogoli pana ce buzele noastre s-ar intalni cu valurile mici si indiscrete. M-ai ridica si m-ai duce in larg sa ma inveti sa inot printre pesti si meduze. M-as lovi de o tentacula si as plange, apoi m-ai linisti si mi-ai vindeca rana. Seara am merge la un club de jazz pe plaja si ne-am rataci printre urmele de pasi lasate de ceilalti indragostiti.

2009-04-21T20:55:00.002+03:00

Pasind pe placile de piatra ale strazii ascultam sunetele pantofilor mei ieftini si greoi. Cerul era intunecat si sobru, parca absorbind blocurile identice si jupuite, lipindu-le de braul sau de smoala. Stele nu erau, doar o dunga rosie vaga ce te descuraja. Norii se adunasera si discutau aprins. Urma furtuna: ceva pasional, apoi violent, terminandu-se calm si incredibil. Toata tensiunea din aerul murdar, caldura aceea scarboasa si invaluitoare, transpiratia de pe trupul meu greoi, ma agitau. Inainte sa cotesc ma uitam precaut la urmatoarea strada, parca eram nebun. Apoi grabeam pasul si iar ma opream sa ma uit. Mergeam in zigzag si sudoarea imi siroia pe tample. Apoi lumina: a fulgerat si dupa colt a aparut ea.
Lafel de singura, si tulbure, mergea fara rost. A scos un tipat scurt. A vrut sa plece, dar nu putea sa treaca de mine. Incurcat, am lasat-o si a plecat repede. Nu, nu voiam sa plece. Am luat-o la fuga in sens invers si nu m-am oprit pana nu m-am intalnit cu ea la colt. Era ingrozita. I-am luat mainile in ale mele si i-am soptit usor: "Shhhh". Ea m-a ascultat. Respiratia ii tremura, iar gura intredeschisa si crispata era extrem de senzuala. Ochii ei erau rataciti, zvacneau in toate directiile. Parca de mine ar fi fugit toata viata. Pieptul ei mic, si in acelasi timp mare, se zbatea, inima ei facand un traseu de pinball in cutia toracica.
N-am putut rezista, am imbratisat-o puternic, voiam s-o protejez. Ea s-a agatat disperata de mine, cu degetele inclestate, cuprinsa, parca, de sute de frisoane. Am ramas asa mult timp, pana cand a inceput sa ploua. Cand ploaia a devenit groaznic de rece, am luat-o cu mine acasa. I-am dat hainele mele: un pulover albastru si niste blugi kaki. Parul lung si apoape negru, aparent, i se ondula placut pana la san. I-am facut ceai de musetel, dar l-a respins pentru ca nu avea miere. Am coborat sa caut un magazin.
Cand am ajuns acasa, statea pe podea si se uita la pozele mele.
- Sunt frumoase, a spus atat de calm.
- Multumesc, ma straduiesc.
- Nu cred.
- Nu?
- Nu.
I-am facut in graba alt ceai si m-am asezat langa ea.
- Ciudata seara, am spus.
- Da, mi-a raspuns ganditoare.
- Pot sa-ti mai aduc ceva?
- Nu, Andrei.
- De unde imi stii numele? am intrebat socat.
- Ti-ai lasat buletinul pe masa.
- Ah, am suflat usurat. Pot sa-ti vad si eu buletinul?
- Nu.
- Ce? Nu este corect. Macar atat merit. Te-am salvat.
- Da, asa e.
- Si nu-mi spui si mie numele tau?
- Nu.
- Dar de ce?
- Pentru ca e urat.
- Nu te cred.

Urmatoarea saptamana am petrecut-o impreuna vorbind pe podea, pe cearceafuri albe presarate cu flori de camp de la floraria din colt, mancand ciocolata cu lichior si cirese amare, band suc de portocale si desenand omuleti. Nimic mai mult, cu totul inocent.
Dar intr-o zi m-am trezit fara degetele ei jucandu-se cu ale mele. M-am ridicat buimacit si am alergat prin casa. Nu era nici pe balcon, intinsa pe sezlongul de panza dungata. Restul diminetii am bantuit obosit casa. Intr-un sfarsit am hotarat ca era timpul sa-mi reiau sirul plicticos al vietii si sa incep sa scriu iar articole de ziar. Atunci am vazut biletul de pe frigider:

Gabroveni 115. Amalia.

M-am imbracat in graba cu niste blugi vechi si o camasa, niste tenisi si am alergat spre tramvaiul obosit. Intr-o jumatate de ora eram in fata unei case vechi cu poarta din fier forjat cu o placuta pe care scria frumos si cochet "Amalia". Am strigat-o, dar nu m-a auzit din cauza celor de la Jefferson Airplane a caror muzica se unduia energic pana la urechile mele printre petalele de trandafir si frunzele de iedera. Am deschis poarta care a scos un scartait usor si am intrat in curtea in forma de L.
Era ceva de vis. Mireasma florilor te invaluia, iar lumina avea tente galbui si totul parea atat de pur, de la cea mai mica frunza pana la ea. Statea intinsa la soare cu o palarie si niste ochelari de soare din anii 70. Isi musca buza intr-un zambet jucaus. Si-a ridicat ochelarii.
- Mmm! In sfarsit ai ajuns.
- Am plecat de cum am vazut biletul.
Mintea mea ar fi vrut s-o intrebe de ce ma parasise asa, dar am tacut fermecat de parul ei saten stralucitor. M-a invitat sa facem plaja impreuna. Mi-am scos camasa si tenisii si m-am asezat langa ea.
- Cum a fost drumul? a intrebat in timp ce ma ungea grijulie cu crema pentru soare.
- Dragut. E o strada incantatoare.
A zambit.
- Dar casa ta iese in evidenta.
A ridicat o spranceana.
- Nu stiu, e de la flori, de la arhitectura, de la tine.
Atunci a inceput sa rada. La inceput ma ingrijoram pentru ca nu se mai oprea, dar am inceput sa rad si eu cu ea.
M-a invitat la pranz. A sters o masa alba, rotunda, cu picioruse frumoase de fier, asortate cu poarta, de langa zidul acoperit cu iedera. In mijloc a pus o vaza transparenta si rotunda pe care a umplut-o cu trandafiri rozali si albi. Apoi a pus tacamuri de argint, cu model frumos, si farfurii pictate si argintate la capete. Facea totul sa para atat de simplu.
Mi-a servit o supa usoara de galuste, care era, drept sa spun, mai buna decat a mamei, si pui cu cartofi. Tot timpul mesei s-a purtat atat de natural de parca ne-am fi cunoscut din copilarie. Si privirea grijulie m-a facut sa ma simt ca acasa.
- Spune ceva, sau te-ai ars cu mancarea?
- Pai, ce as putea spune? Masa a fost delicioasa, dupa cum ti-am mai zis. Gatesti extraordinar. Pana si orezul cu lapte e mai bun decat al mamei!
- Nu exagera! a ras.
- Nu exagerez. Sunt foarte pretentios la mancare.
- Atunci ma bucur, a zis privindu-ma cu dragoste.
Iar noi ne cunosteam de numai o saptamana.
Restul zilei am citit poezii in gradina, iar spre seara ne-am urcat in mansarda ei cu balcon ca sa ne uitam la apus. Pe jos erau cearceafuri in nuante de alb, roz si bej si paturi verzui. Pe pereti erau rafturi cu carti, multe carti, si foarte multe flori. Balustrada balconului, si ea din fier forjat, se unduia placut facand loc unei canapele joase dungate cu brate de lemn. Noaptea am stat intinsi, jumatate in mansarda si jumatate in balcon pentru a numara stelele. Si erau atat de multe in seara aia. Spun asta pentru ca daca nu erau, nu le-as fi observat cu siguranta.
A doua zi m-am trezit infofolit in mai multe paturi. Dormisem pe balcon. Aveam si cafea langa mine, inca aburinda. Amalia nu era. A trebuit sa stau iar sa o caut. Nu mai era niciun bilet pe frigider. Pe masa de la bucatarie erau o omleta garnisita cu o salata de rosii cu multe ierburi si un pahar de nectar de caise. Aveam si un mic desert: cateva tablete de ciocolata amaruie. Dupa ce am mancat si am spalat farfuria am iesit in gradina. Era aproximativ 10 dimineata si soarele era asa dulce inca. Ma simteam ca un copil. Dupa ceva vreme si analize complexe ale curtii am gasit o magazie din care se auzea vag muzica. Era vopsita cu alb, dar avea usa albastruie ca o floare de Nu-ma-uita. Am indraznit sa intru.
Acolo era Amalia care dansa pe Santana si picta ceva indescifrabil. In timp ce canta arunca vopsea cu pensule de diferite marimi si mai tragea cateva linii senzuale din cand in cand. Mi-a venit sa rad. M-a auzit si s-a intors.
- Buna dimineata! a spus si s-a intors la pictura.
- Buna, buna. Multumesc pentru micul dejun.
- Trebuie sa fac pe gazda, nu?
Am zambit.
- Vrei sa desenezi si tu?
- A, nu, nu prea am talent.
Asta a sunat amuzant avand in vedere dungile si petele ei.
- Dar iti trebuie doar muzica. Uite, aici e o tipa spaniola, stii tu. Uite!
Am privit panza si am constatat ca arata mai degraba ca o padure turbata cu copaci unduiti, cu trunchiuri rosii si coroane pestrite.
- Da, parca ii vad mana.
Atunci a devenit serioasa.
- Dar nu am desenat nicio mana, si m-a privit ranita si furioasa, sfasietor.
- Iarta-ma. Atunci mi s-a parut.
A dat din cap si si-a spalat pensulele la o chiuveta improvizata. Apoi a plecat.
Am iesit si eu dupa ea.
- Amalia, iarta-ma, te rog. Ti-am spus ca nu ma pricep.
Dar ea nu mi-a raspuns. S-a incuiat in casa si s-a apucat sa spele geamurile pe interior, dar nu pe rand, ci din doua in doua, aleatoriu, astfel incat sa ma alerge prin toata curtea.
- Hai, Amalia, deschide, stiu ca esti suparata. Nu am vrut. Te rog!
Dar era nu ma baga in seama, parca geamurile ar fi fost groase de cel putin 10 centimetri.
Cand a ajuns la geamul mic de la hol, l-a deschis si m-a privit, parca dezamagita.
- Imi pare atat de rau, am mai incercat eu.
Atunci a zambit:
- Nu-i nimic. Nici eu nu stiu ce am desenat acolo.
Si m-a tras de guler spre ea. Atunci a desenat linii invizibile pe fata mea cu nasul si buzele, iar apoi mi-a dat cel mai frumos, senzual si inocent sarut pe care l-am primit vreodata. Am ramas privindu-ne si apoi ne-am imbratisat cum am putut. Am hotarat totusi sa stam amandoi intr-un singur loc asa ca m-a primit in casa.
M-a dus in dormitorul ei cu tavan si usi inalte, cu ferestre cu tocul alb si cu flori sculptate. Podeaua era din lemn vopsit cu maro, iar peretii un rosé placut. Patul, si el inalt, cu picioare si tablie din fier forjat se asorta foarte bine cu dulapul masiv, cu picioruse de leu, tot alb.

2009-03-08T18:29:00.025+02:00

Eram pierdut de toti. Voiam sa dispar de tot, conduceam repede, si ploaia.. Soseaua era uda, chiar foarte, si cauciucurile goneau nebuneste pe ea. Abia puteam sa mai controlez volanul. Ma deplasam printre dealurile verzi cu tufe inmugurite. Cerul era de un plumburiu albastrui, dar nu apasator. Totul parea atat de pustiu.

Dupa o ora m-am calmat si cu numai 50 pe ora alunecam pe carosabil. Totul parea asa de plutitor si inert, parca si obiectele din masina invingeau gravitatia. Am oprit.
Am urcat singur pe un deal. Ce verde era totul, si aerul proaspat. Pe alocuri erau viorele, asa mici si gingase. Toporasi mai gaseai doar sub adapostul putinilor copaci. Atunci am vazut-o pe ea.
O fata subtirica, uda, privea in sus si se invartea lasand picaturile sa-i mangaie fiecare centimetru al corpului ei alb. Parul scurt avea o usoara tenta de rosu ce se asorta de minune cu rochia subtire bleo cu sal rosé. Dar s-a oprit. M-a vazut si buzele ei rosii au format un "o", apoi a fugit in padurice. Iar eu dupa ea.
Crengile imi raneau fata si mainile, dar nici unul din noi nu s-a oprit. Apoi parca a disparut. Mi-am pus mainile in cap. Nu stiu ce ma apucase, de ce am urmarit-o? Nici macar nu ne cunosteam. Cand m-am intors i-am auzit respiratia si am zarit-o dupa un trunchi gros acoperit de muschi. Era calma, dar ochii ei tradau un sentiment ciudat. Parea si bucuroasa, si trista, si speriata. Am vrut sa-i tin mana, dar s-a apropiat si mai mult de trunchi.
- Iarta-ma, te rog. Nu stiu ce m-a apucat. De obicei nu fac asta, am zambit incurcat.
Dar ea nu a scos nici o vorba. Parca si-ar fi creat un soi de ecran mental si nu auzea decat ploaia scurgandu-se printre frunze in jos.
- Nu vreau sa-ti fac rau.. spuse lupul ascunzandu-si dintii, am ras. Spune ceva, te rog. Cum te numesti? Esti bine? Te-ai ranit? Ti-am facut rau? Pentru numele a ce vrei tu, spune ceva.
S-a intors spre mine si m-a privit pentru cateva minute.
-Eu nu cred in Dumnezeu, spuse ea si tacu inca alte minute. I-am urmat exemplul.
Mi-a apucat degetul mic cu doua de-ale ei si m-a tras dupa ea. M-a condus pana la un lac. Acolo m-a apasat cu aratatorul pe piept, iar eu m-am lasat jos. Ea s-a asezat la picioarele mele si am privit impreuna ultimele picaturi cum sarutau apa dandu-i fiori circulari.
- Te-ai ratacit, a soptit.
- In mine.
- Ploaia spala pacate. Te curata.
- Da, pe exterior, am ras de ea.
- Te inseli.
Am tacut.
- Eu am omorat pe cineva si am venit sa uit.
- Poftim?! am exclamat eu socat si am privit in gol, temandu-ma de atingerea ei vaga.
- Esti prea credul.
- Oh! am respirat usurat. Dar ce faceai acolo?
- Ma invarteam... Cred ca am vrut sa uit.
Am privit-o.
- Cum paream cand m-ai gasit? Fericita sau trista?
- Foarte fericita.
- Inseamna ca am uitat, a spus zambind cu ochii spre cerul care se limpezea.
- Ce te durea?
- Inima, a spus cu greu.
- Vad ca inca te mai doare.
- Da, dar o sa-mi treaca. O stiu.
M-a privit cu ochii aceia caprui si am simtit ca vreau sa o fac fericita.
- Mergem sa ne mai plimbam? A iesit soarele.
- Desi..
- Sau nu, imi place sa lenevesc la soare. Tie nu?
- Nu cred ca m-am mai gandit la asta vreodata. Hmm, e placut intradevar.
- Unde ai trait pana acum? a ras ea.
- Intre patru pereti gasind mereu probleme imaginare. Uite, odata m-am gandit ca degetul meu mare e stramb si asta m-a afectat cateva saptamani.
Atunci a inceput sa rada cu pofta si am ras si eu cu ea. Apoi m-a privit cu cea mai mare sinceritate:
- Esti asa nefericit.
- Ai dreptate. Povesteste-mi despre tine.
- Pai.. sunt o fata..
- Nu asa, ceva mai altfel, despre cum ai crescut, de unde esti.
- Va trebui sa incepi tu, ai fost cel mai curios si trebuie sa platesti pentru asta inainte.
- Ha! Bine. M-am nascut intr-un mic oras intr-o familie draguta si fericita. Mi-am petrecut 14 ani din viata acolo.
- Oau, cum era?
- Pai, frumos, dar prea mic si banal.
- Nimic nu e mic si banal.
- Ba da.
- De ce?
- Definitiv!
- Pff! am ras amandoi.
- Te rog, nu ma mai intrerupe daca vrei sa stii.
- Dar tu ai nevoie s-o spui.
- Pai, ce pot spune? Nu eram cel mai placut copil. Cei din clasa radeau mereu de mine. Nici macar nu-mi ziceau Alex, ci Alexandru. Alex era un alt coleg mult mai interesant decat mine.
- Ha ha. Eu iti stiu numele.
- Iar eu nu pentru ca tu nu ai vrut sa mi-l spui pe al tau.
- Alta data, spuse ea cu un aer misterios.
- Am petrecut sapte ani de scoala cu niste colegi care ma considerau un mic fraier. Eram asa bolnavicios, asmatic, uneori lipseam cu saptamanile de la scoala. Dar m-am descurcat eu. Aveam chiar un prieten bun acolo. Apoi in a opta m-am mutat intr-un oras mai mare. Mama primise un post acolo. Sau asta, sau distantarea de bunici. Nu-mi amintesc prea bine. Am uitat foarte multe lucruri, poate prea multe. Imi placea in noua scoala. Eram tipul nou de care erau indragostite toate fetele. Tin minte una in particular. Era ceva gen tocilara clasei si era moarta dupa mine. Ce aiurea. Tot ce-mi amintesc despre ea acum e ca ulterior mi-a facut mult rau, dar nu-mi amintesc ce si cum. Am avut un accident.
- Ah! zambetul ii pieri de pe fata. A fost grav?
- Destul de grav incat sa ma faca sa uit multe... Apoi a urmat liceul. Normal, clasa cea mai buna, pretentii. Primul an nu mi-l amintesc prea bine, poate pentru ca nu s-au intamplat prea multe. Apoi e ceva aiurea despre tipa din a opta. Parca eram la mare si ma urmarea. In fine. In a zecea am cunoscut o tipa. Eu eram fan Deftones. Asa am gasit-o. Mai mica decat mine, nu stiu cu cat. Era ciudatica si tinea mult la mine. Stiu ca la un moment dat ne-am jurat prietenie vesnica. Ce prosti. Stiu ca tot incerca sa ma avertizeze cu privire la ceva, dar nu stiu despre ce era vorba. Dupa multe luni eram atat de indragostit de ea incat am uitat total de mine. Am suferit mult, dar stiu ca si eu am facut-o sa sufere. Dar nu prea stiu cum. Cred ca daca m-ar auzi acum m-ar plesni tare rau, am zambit. In a unspea am crezut ca am gasit iubirea adevarata intr-o colega, ne facusem atatea planuri, voiam sa stam in apartamentul ei la facultate si tot felul de chestii. O iubeam, cred. Poate chiar a fost iubire. Apoi nu-mi mai amintesc. Totul e asa de... incurcat in mintea mea. Totusi, stiu ca s-a intamplat ceva cu cea mica, s-a rupt ceva intre noi. Simt ca ar trebui sa stiu ceva si nu-mi amintesc. Avea un zambet frumos, dar in rest abia imi mai amintesc cum arata. In fine, am terminat liceul bine, apoi a urmat facultatea. M-am descurcat, dar am pornit prost, nu prea am invatat, nu ma concentram. Nu stiu la ce visam. Hm! Am doar.. stai sa verific buletinul. De atunci nu-mi amintesc niciodata cand sunt nascut. Da! 27 de ani. Si nu stiu ce am facut in tot timpul asta.
- Cu ce te ocupi?
- Cu management. Sunt la o firma destul de productiva.
- Ce fel de firma? Pai inainte lucram intr-o firma care se ocupa de arhitectura. Acum e ceva cu muzica: o casa de discuri.
- Frumos. Si? Te-ai intalnit deja cu Deftones?
- Ah, nu. As fi vrut eu. Spune-mi despre tine.
- Nu e mare lucru de spus. Am facut si eu liceu, facultate.
- Ce facultate?
- De arhitectura.
- Oau, si nu ne-am intalnit niciodata la lucru. Practici tot arhitectura, nu?
- Da, sunt la o firma care incearca sa creeze o lume fantezista si proiectam cladiri foarte ciudate.
- Parca am vazut o fisa de proiect cu un bloc in forma de spirala.
- Hmm. Nu cred ca poate fi si sigur.
- Hei, e de fantezie, nu?
- Da.
- Mai spune-mi ceva. Unde locuiesti, chestii.
- In Bucuresti. Am renovat o casa veche foarte frumoasa. Are o poarta de fier forjat din secolul 18.
- Oau, o gramada de bani.
- Nu chiar, fostul proprietar era prea indurerat ca sa ceara o suma fabuloasa.
- Stiu ca aveam o prietena care nu era prea sociabila si tinea la intimitate. Am fost primul si singurul care i-a intrat in casa. Si am fost de multe ori pe la ea. Avea o scara foarte frumoasa cu balustrada tot din fier forjat ce ducea la o camera cu terasa plina de flori. Era pe o strada veche.
- Ciudata persoana.
- Da, avea ceva special, dar nu stiu ce.
- Toti sunt speciali in felul lor.
- Eu sunt doar jalnic.
- Nu chiar.
- Nu chiar? Ti-am spus intr-o ora tot ce am facut in viata. In fine, ce-mi amintesc din ea.
- Aveai nevoia sa te eliberezi.
- Am nevoia sa ma eliberez din 2 in 2 minute. Mereu fac ceva ce regret.
- Acum ce regreti?
- Ca nu te-am cunoscut mai devreme.
- Poate ca e tarziu, poate ca ne-am intalnit intr-o viata anterioara cand eu eram un tip cu barba, iar tu o domnita cu rochii lungi.
- Auci! am ras. Chiar ai imaginatie. Eu nu prea am. Stiu ca cineva imi tot spunea asta candva. Si avea dreptate.
- Hai, cum ai ajuns aici?
- Eram furios, pe mine. Mi-am dat seama ca nu sunt bun de nimic. Creez numai probleme. Ai mei nu mai zambesc decat fortat dupa accident. Spuneau ca nu am fost gasit singur, ci cu o fata pe care nu o cunosteau. Am fost internati la spitale diferite, nu stiu de ce. N-am auzit nimic de ea de atunci. Politistul insista ca nu stie nimic de ea. Sper doar ca nu a murit sau asa ceva. Oricum ma simt vinovat. Eu conduceam. Ma mir ca am mai avut curajul sa urc la volan de atunci. Sunt asa un pierde vara. Am ajuns sa urasc pe toata lumea, mai ales pe mine. Simt ca nimeni nu merita nimic.
- Eu am avut mereu ceva impotriva celorlalti. Sunt introvertita, suspicioasa, nu am incredere in nimeni. Si ce e mai ciudat: ma indragostesc foarte repede, trec de la o stare la alta. Multi ma considera nebuna, dar poate ca asa si e.
- Eu nu cred ca esti nebuna.
- Asta spui acum, nu ma cunosti. In schimb, eu stiu o gramada despre tine. As putea sa te caut si sa te ucid. Nu ti-e frica?
- Nu, pentru ca vad in ochii tai ca esti mai buna decat vrei sa pari.
M-a privit speriata si apoi a zambit amar.
- As vrea sa fi auzit asta mai devreme. Am facut atatea greseli, am ranit toti oamenii care m-au iubit. Doar de unul mi-a pasat, dar cand m-am trezit era deja prea tarziu. Si-a gasit pe cineva care sa-l merite. Au fost mult timp impreuna. Apoi n-am mai auzit nimic de ei. Ne-am intalnit insa in timpul facultatii. Era asa diferit si in acelasi timp tot el. M-a facut sa plang cand vorbeam despre vreme. Nu era vina lui. Era tot asa agitat ca tine, foarte nesigur. Nu avea deloc incredere in el, dar nici eu in mine. Am iesit cu el de cateva ori de atunci. Nu stiu daca mai era cu tipa aia sau cu altcineva. Nu a pomenit nimic, dar nici eu nu am intrebat. Mi-a fost frica. Dar ceva imi spunea ca era lafel de singur ca mine. L-am dus pe stradutele vechi, de cateva ori a venit si pe la mine. Ne-am batut cu floricele de porumb in timp ce ne uitam la un serial american. O data am adormit in bucatarie. M-am trezit cu capul pe masa, air el era pe jos, langa scaunul sau. Cazuse. Isi sugea degetul mare exact ca un bebelus. Era atat de haios incat l-am trezit cu rasul meu. S-a speriat cand si-a dat seama ca intarziase la lucru. Abia se angajase. Si era asa agitat ca nu-si gasea sapca. Nu obisnuia sa poarte, dar tocmai se tunsese si, ca de obicei, nu-i placea cum arata. Am gasit-o pe hol, era chiar la vedere. Numai el nu o vazuse. E miop.
- Ah, si eu. Am si uitat ca mi-am pierdut ochelarii. Dar te vad destul de bine de la distanta asta.. Esti altfel.
- Altfel? a ras.
- Da, nu te deranjeaza sa te uzi sau ca ti s-a scurs machiajul. Defapt nu cred ca te-ai machiat. Scuze. Te-ai asezat pur si simplu pe noroi fara sa-ti pese ca ti-ai murdarit rochia. Nu te agiti deloc si nu esti isterica.
- Nu? Toti cred ca sunt. Asta e interesant!
Am ras impreuna.
- Mm! Si tipul, m-a dus odata la un concert. Nu mai stiu ce concert. Ah, parca E.m.i.l . Era asa caraghios cand topaia, dar imi placea. Imi era frica sa nu il pierd iar. Incercam sa pastrez starea aia de buna dispozitie. Am petrecut 2 luni asa. Imi lua mereu vata de zahar si se stramba cand ii ofeream. Apoi, la final, o manca el. Facea mereu pe tipul matur si scortos. Se supara cand radeam de el si spunea ca ii era rusine cu mine, dar apoi uita.
A ramas visatoare.
- Se vede ca il iubesti.
- Ce?
- Sau ca l-ai iubit.
- Cum poti sa spui asta? Defapt, daca ma gandesc mai bine, ai dreptate. Insa n-am avut niciodata curajul sa recunosc. Poate pentru ca il iubeam prea mult.
S-a uitat iar la mine cu privirea aceea patrunzatoare.
- Cand l-ai vazut ultima oara?
- Pai.. acum un an. Era foarte suparat. Mereu il suparam cu ceva.
- Nu! Iarta-ma. Te-am intristat. Hai sa vorbim despre altceva.
- Cand ai avut accidentul?
- Acum un an. Conduceam repede si n-am cotit bine, am dat de o fundatura. Stii cum sunt strazile alea vechi.
N-a spus nimic. Era pierduta.
- Te simti bine?
- Da, ma gandeam la cum a fost.
- Urat, cred. Dar nu am detalii.
- Te gandesti vreodata la tipa care era cu tine in masina?
- Da, si ma face sa ma simt si mai prost. Macar de i-as stii numele. As cauta prin toate fetele. Asta spun acum, dar sunt prea prost ca sa fac asta. Uneori ma intreb daca ea isi mai aminteste de mine. Si daca da, de ce se ascunde.
- Poate ca ii e frica.
- De ce?
- Sa nu te piarda.
- Cum s-a terminat cu tine si tipul ala? Si-a gasit alta prietena?
- Nu, a avut un accident. Mergeam la mine si ne certam. Ceva despre increderea reciproca. A intrat intr-un zid.
- Si e bine? Traieste?
- Da, dar mi-e frica sa ma intorc la el, a spus ea sfarsita.
- Cum? De ce? Ti-e frica sa nu va certati iar? Sau ca nu te mai iubeste?
- Tu chiar nu intelegi?! a tipat dintr-o data.
Apoi a fugit iar. M-am dus dupa ea. Era prea ciudat. Imi scapa ceva important. Ce prost! Am reusit cu greu sa o prind de mana si am cazut unul peste altul pe iarba. Ea m-a sarutat tandru, poate prea tandru pentru fuga de mai devreme.
- Sunt eu Amalia, prostule. Chiar nu-ti amintesti de mine? Te iubesc atat de mult. Cum vrei sa-ti arat sa-ti dai seama?Cu mine ai fost cand ai avut accidentul. Am fost la spitale diferite pentru ca te lovisei grav la cap. Iar ai tai n-au stiut de mine pentru ca nu le-ai spus vreodata ca exist. Mi-a fost frica sa-ti vorbesc. Am fost sa te vad la spital, dar dormeai. Cand te-am vazut mi s-a facut frica si am plecat. Dupa doua saptamani mi-am facut curaj sa ma intorc, dar mi s-a spus ca deja fusesei externat. Si nu te-am sunat tot de frica. Dar nu te-am uitat un an! Un an! Defapt nu e vorba doar de un an. Te iubesc de cand te-am cunoscut. Eu sunt aia mica. Am 25 de ani. Am invatat in acelasi liceu si a trebuit sa te privesc mereu cu alta atata timp. 11 ani! Si tu nici macar nu-ti aminteai cum aratam.
S-a intins pe spate cu ochii inchisi. Eram socat. M-a ascultat spunand atatea prostii, iar ea stia despre mine mai multe decat stiam eu.
- Ce urmeaza sa facem acum, Amalia?
- O sa vorbim, poate ca o sa iesim si o sa ne certam, o sa facem accident si o sa-mi povestesti iar viata ta.
- Nu, nu vreau sa fie asa. Te rog..
M-a privit iar cu o durere sfasietoare in ochi.
- Nu vreau sa mai sufar, a spus ea plangand.
Am tinut-o in brate multe minute, frumoase minute, si ea plangea si ma certa. Pana la urma a adormit, iar eu i-am vegheat somnul. A fost ceva mai linistita cand s-a trezit. Mi-a dat numarul ei, acelasi de 14 ani.

Dupa cateva zile mi-a zis:
- Eu iti spuneam ca n-ai imaginatie.

*Nu am gasit un nume destul de bun.

Petrecerea

2009-01-24T23:33:00.004+02:00

Erau doar fum, transpiratie si beri varsate. In rest o adunatura de oameni diferiti care se asociau si desociau, fete ametite care uitau de prieten si se aruncau in bratele vechilor si dragilor colegi, baieti disperati care te atingeau cu nerusinare, oameni care purtau masti, beti sau nu, si oameni.
Doar cand se stingea lumina puteai sa te simti special, pentru ca aerul stralucea in dungile vagi de lumina albastruie. Nu stiu de ce era albastra, dar asa era. Basul zbarnaia printre roboti si mangaia rapid si scurt timpanul ca o mama care nu si-a vazut copilul de ani, iar apoi sfarsea prin a te invalui.
Erau oameni care te plac, oameni pe care ii placi, prin simpla lor existenta, oameni pe care nu-i placi sau nu te plac, oameni care incearca sa te tina departe incercand, parca, sa te faca gelos. Oameni slabi, dar care par siguri pe ei, oameni rai, care rad de dansatoarea scunda, dar inzestrata si care o felicita la final. Oameni care nu se cunosc, dar se poarta de parca s-ar cunoaste mai bine decat cuplurile de aur. Oameni care isi neaga singuratatea, care se duc in mijlocul ringului.
Sunt oameni care te iubesc. Unii stau deoparte tacuti, altii incearca sa te faca sa simti, unii incearca sa se apropie de tine cu disperare- ii gonesti-, altii te privesc cu ochi transparenti si sinceri, iti dau fiori pe spate si te hipnotizeaza. Nu-ti mai poti dezlipi privirea de la ei. Te fac sa-i doresti fara sa vrea, se joaca cu gandul tau in timp ce stai rezemat de tocul usii ca sa-i poti privi mai bine. Te urmaresc cand nu esti atent si isi iau adio atat de subtil si apoape insesizabil, iar atunci cand ii remarci, dispar. Sunt oameni la care visezi, carora ti-ar placea sa le cunosti vocea, tandra sau chiar aspra, mentalitatea, credinta si iubirea. Oameni care sunt atat de nebuni incat sa te opreasca din drum ca sa iti afle numele si sa-l poarte cateva zile, saptamani, luni in suflet.
Oameni ca mine, care incearca sa uite de tine in timp ce va priveste cu pieptul fierbinte, respiratia grea si ochii umezi. Oameni care vor sa-si riste tineretea pentru a cunoaste dragostea, pentru acel strain cu par valvoi si ochi profunzi, tristi si sinceri, care te domina prin inaltime. pentru buzele necunoscute, care n-au apucat sa-ti intre in memorie. Pentru ca privirea spune totul despre un om, singura care conteaza. Pentru cel mai frumos hanorac.

Pentru ca nu-ti stiu numele, culoarea ochilor si viata.
Si pentru ca ne-am privit rezemati de tocul usilor paralele.

2009-01-06T15:44:00.004+02:00

New year's resolutions:
-love
-stop giving a shit
-be more friendly
-don't get along with strange people only because you can't say no
-say no
-self control
- save some money
- take a trip
-get a guy and eventually keep it
-get the right guy
- get a life (MUST)
-eat more icecream even if it's not so healthy
- eat right(except the icecream)
-quit Mc
-don't get too mad about somebody
-don't make plans of moving to another city without your parents permission
-write things and read them when you get home
-take as many pictures as your computer's memory could stand
-don't abuse of anything, anyone
-spend less money on things you don't need and you don't like
-don't eat during the night
-stay alive
-learn more
-get good marks
-be freeee
-be more feminine
-be chic
-listen to the 80's
-read( more)
-do not let anyone laugh AT you
-make people laugh WITH you
-watch more movies
-go to the theater
-finish what you start
-be tidy

2009-01-05T21:51:00.004+02:00

What does next year have in store for me?	Depeche Mode - Walking in My Shoes
What does your love life look like?	David Gilmour - Smile
What do I say when life gets hard?	E.m.i.l - Finlandeza
What song will I dance to at my wedding?	Republica - Baby I'm Ready To Go
What do you want as a career?	Tapinarii - Aer controversat
Your favorite saying?	Iron Maiden - Lord Of The Flies
What do you think of your parents?	Cocorosie - Terrible Angels
Where would you go on a first date?	David Gilmour - There's No Way Out Of Here
Drug of choice?	M.O.P. - Cold As Ice
Describe yourself.	Metallica - Stone Cold Crazy
What is the thing I like doing most?	Iris - vis pierdut
The song that best describes the president?	Nicu Alifantis - Poveste De Razboi
How will I die?	Pink Floyd - See Emily Play
The song that will be played at your funeral?	Nightwish - Bare Grace Misery
The song you'll put as the subject?	Let's All Get Drunk - Afroman

2008-07-27T14:20:00.000+03:00

He said I'm going to buy this place and burn it down
I'm going to put it six feet underground
He said I'm going to buy this place and watch it fall
Stand here beside me baby in the crumbling walls
Oh I'm going to buy this place and start a fire
Stand here until I fill all your heart's desires
Because I'm going to buy this place and see it burn
Do back the things it did to you in return

Ah, ah, ah
He said Oh I'm going to buy a gun and start a war
If you can tell me something worth fighting for
Oh and I'm going to buy this place, that's what I said
Blame it upon a rush of blood to the head to the head

(And) honey
All the movements you're starting to make
See me crumble and fall on my face
And I know the mistakes that I made
See it all disappear without a trace
And they call as they beckon you on
They said start as you mean to go on
Start as you mean to go on

He said I'm going to buy this place and see it go
Stand here beside my baby watch the orange glow
Some'll laugh and some just sit and cry
But you just sit down there and you wonder why
So I'm going to buy a gun and start a war
If you can tell me something worth fighting for
And I'm going to buy this place, that's what I said
Blame it upon a rush of blood to the head

And honey
All the movements you're starting to make
See me crumble and fall on my face
And I know the mistakes that I made
See it all disappear without a trace
And they call as they beckon you on
They said start as you mean to go on
As you mean to go on, as you mean to go on

So meet me by the bridge, meet me by the lane
When am I going to see that pretty face again
Meet me on the road, meet me where I said
Blame it all upon
A rush of blood to the head

Poveste de iubire

2008-04-23T18:56:00.008+03:00

In aerul rece si translucid de toamna arati ca o prostituata zgribulita. Lacul de pe unghiile tale mai lupta si acum cu ploile reci ale lunii. Pielea ta, care pana nu demult era alba, e patata de autobronzant ieftin. De sub fusta ta de curva izvorasc niste dungi ce alcatuiesc niste ciorapi negri de plasa. Parul tau, colorat ulterior ultimelor noastre intalniri intr-un rosu strident, a inceput sa se decoloreze aratand ca un halat decolorat si uzat, ca rujul carmin de pe buzele tale mari. Ochii tai sunt manjiti vulgar cu un negru unsuros si crapat. Un mic inelus iti penetreaza nara stanga si sclipeste in lumina felinarului mult prea devreme aprins. Umezeala iti face parul rosu-sters sa arate jalnic amintindu-mi de o umbrela rupta.
Astepti demult langa stalp. Nu vine nimeni si dintii tai albi si ascutiti au inceput sa-ti roada unghiile rupte de cine stie ce salbatic gest de-al tau. Degetele tale sunt ingalbenite de hartia arsa a tigarilor Carpati. Cunosti foarte bine aleile Bucurestilor, le bati in fiecare seara cu pantofii tai cu platforma. Acum, talpa inalta a pantofului drept de piele putrezita pleoscaie plictisit lacul cel murdar de sub tine. Privesti strada pe sub sprancenele tale exagerat de subtiri. Corsetul nu-ti strange sanii mari si bogati pentru ca nu ii ai. Abdomenul tau scobit provoaca mila, iar scheletul tau incearca sa evadeze prin pielea subtire. Obrajii tai frumosi si plini, pe vremuri, asteapta sub fardul tau de obraz de culoarea piersicii. Buzele tale sufocate de ruj prost tremura la gandul ca mai ai de asteptat ceva vreme.
In timp ce stai acolo incep sa-mi amintesc patul tau cu baldachin de fier si panze vechi de matase. Camera ta e plina de mici antichitati primite, mostenite sau gasite. La pervaz ai trandafirul de la mine. E inca viu, e animat de visele tale perverse. Scaunul pe care iti lasi mereu rochia ma captiveaza inca. Culoarea lui de un bej pal placut contrasteaza perfect cu rochia ta de in cu mici floricele de camp pictate. Cordonul ei atarna gingas pana atinge podeaua de lemn dur, maroniu. Umerii tai se unduiesc frumos printre cearceafuri si razbat ca niste munti fini si albi. Mainile tale sunt catifelate si placute cand se plimba pe fata si gatul meu. In cuibul tau nu esti niciodata vulgara si nu-ti imparti niciodata inima cu oricine. Mereu m-a linistit statul pe sanii tai mici si dragalasi ce-mi raspundeau mereu cu furie, devenind si mai frumosi, asemenea unor flori. Mereu m-a fascinat ondularea cearceafurilor sub noi, parca ne zambeau perverse si ne sopteau sa nu ne mai oprim niciodata, sa ne contopim pana devenim un intreg cald si nuclear, un tot de sentimente ciudate. Pe fereastra patrunde mereu dimineata cu aerul ei rece si obraznic ce ne mangaie prelung corpurile goale si incalcite. Imi amintesc si acum parul tau nepatat de vopsea, de un maro-roscat minunat ce stralucea sub buzele mele fricoase. Ochii tai frumosi si caprui se deschideau puternic si infruntau lumina si puteam vedea si razele soarelui prin puritatea lor nemarginita. Acum, pe strada, ei stau ascunsi sub farduri. Pe vremea noastra nu te machiai. Erai asa frumoasa, cum nici lumina nu poate sa fie. Nu-ti inteleg complexele. Inainte aveai o fire libera, evergica. Picioarele tale suple se lipeau de abdomenul meu infierbantat si imi tulburau fanteziile. Gingasia vocii tale ma linistea in noptile mele de insomnie si imi calma gandul. N-am mai atins niciodata voluptatea absoluta si lichida a dragostei cu o alta, de aceea gandul la tine ma intristeaza neasteptat de mult.
Mereu m-a amuzat telefonul tau roz si lucios ca o bomboana, de la care imi spuneai vorbe dulci si copilaroase. Pe noptiera tineai mereu parfumurile in sticlute de diferite forme si culori explodand de miresme inflorate sau chiar orientale. Alaturi de acestea iti tineai si micul jurnal de vise in care aveam voie sa scriu si eu si pe care il umpleam impreuna in diminetile insorite, dar reci. Paginile sale subtiri si roase m-au fascinat intotdeauna si am iubit mereu stiloul tau albastru pe care ti-l umpleam mereu cu cerneala la fel de albastra. Imi amintesc cum iti construiam rame de lemn usor pentru plasele inflorate de la geamuri ce aveau sa te apere de tantarii anotimpului cald. Cand aveai dureri de cap sau temperatura iti faceam mereu ceai de musetel in ceainicul tau antic si verde cu maner frumos finisat din fier. Si ce frumoasa erai cand am venit cu aparatul de fotografiat acasa. Dar ce frumos suna acasa. Te zbateai ca o mata dupa un ghem de ata colorata. Si panoul de lemn pe cate ti l-am facut tot eu si pe care iti prindeam pozele cu piuneze si, mai tarziu, cu scotch. mereu il analizai si-ti criticai fetisoara sau pletele care nu au iesit asa cum ai fi vrut tu. M-ai lasat de cateva ori sa-ti fotografiez pielea goala si alba de felina in timp ce asteptai sa-ti fac cafeaua de dimineata. Nu-mi amintesc sa-i fi facut cuiva poze mai frumoase, poate e din cauza perfectiunii tale. Uneori iti placea sa te joci cu filmele mele developate printre degetele lungi si delicate de printesa. Te lasam de fiecare data, fireste, erai ca o papusa. Cred ca in zadar mai scriu poezii si mai sper la o revedere. Nu te mai pot privi decat din umbra, nu-mi permit sa te infricosej cumva. Uneori imi doresc sa urc iar scara spre usa ta, dar ma tem. De cand n-am mai vorbit vocea ta mi se pare atat de vulgara si stridenta, ca a florareselor din piata mare a Capitalei.
Ti-am facut atatea iluzii in toti acesti ani. Meritai mai mult, mult mai mult. Dar sunt om si am gresit, era inevitabil, dar stii ca nu te-as fi ranit niciodata. Nu stiu ce a fost cu mine in perioada aia, parca am uitat de tot ce conta, poate ca simteam cum te departezi, dar mi-am dat seama prea tarziu ca nu era asa. Erai doar ranita. N-ai avut curajul sa-mi reprosezi ceva, erai prea buna. Te-am pierdut, stiu, e singurul lucru la care ma gandesc fara oprire la micul dejun, pranz, masa de seara si inainte sa pasesc in lumea intunecata a viselor mele. Uneori apari in ele si le luminezi, imi faci ziua sa mearga perfect, iar alteori te vad plecand. Acest episod se deruleaza iara si iara in mintea mea impaienjenita si ma trezesc de fiecare data si plang.
Nu mai are cine sa-mi trateze insomniile..

Miles, miles away..

2008-04-03T21:56:00.003+03:00

Uneori as vrea sa ma teleportez. Vreau sa ajung in piata mare a Sibiului, in Cismigiu, la Universitate, pe malul marii, oriunde e departe de aici. M-am saturat de orasul asta mic si murdar ce nu ofera nimic si ma tine pe loc. Vreau sa locuiesc intr-o metropola galagioasa si plina de stradute vechi si stramte, cu ziduri colorate si haine intinse la uscat pe balcoanele de fier ruginit. Vreau acolo unde sunt magazine mari si multe. Vreau acolo unde sunt cinematografe ieftine, cu filme vechi. Vreau standuri cu acadele si iarba, multa iarba. Vreau sa stau sa privesc norii cu mana intr-a lui si sa ascult soaptele verii. Vreau sa simt o mana cunoasuta pe spate cand hoinaresc serile prin suburbiile intinse. Vreau sa merg la teatru. Vreau sa cunosc bulevardele si la le bat zilnic cu tenisii mei rosii. Vreau o fusta colorata si un tricou alb si larg cu dantele. Vreau sa ma uit la apa, dintr-o barca. Vreau sa-i vad bratele incordandu-se pe vasle si privirea care ma urmareste in permanenta. Vreau vata de zahar fara coloranti. Vreau s-o impartim ca pe inimile de turta dulce. Vreau sa nu ma lasi singura niciodata. Vreau sa ma aperi de umbrele felinarelor. Vreau sa ma iei in brate si sa ma strangi pana tip. Vreau sa-mi zambesti. Vreau sa-mi pui flori in par. Vreau sa ma lasi sa te gadil. Vreau sa-mi spui glume copilaresti. Vreau sa te porti copilareste. Vreau sa porti tricouri verzi. Vreau sa ne rostogolim impreuna pe iarba plina cu roua. Vreau sa ma ridici si sa ma rasucesti in aer. Vreau sa nu pleci iar..